12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTrofeul Carpaţi, la Oradea în loc de Craiova

Trofeul Carpaţi, la Oradea în loc de Craiova

Întârzierea inaugurării Sălii Polivalente din Craiova i-a determinat pe oficialii Federaţiei Române de Handbal să ofere altui oraş organizarea turneului de handbal feminin „Trofeul Carpaţi“. Tradiţionala competiţie internaţională va fi găzduită de Oradea, în perioada 5-7 octombrie, România urmând să participe cu două echipe, alături de Ungaria şi Ucraina.
La ultima sa vizită în Bănie, anul trecut, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a promis că imediat ce va fi inaugurată Polivalenta va aduce în Bănie competiţii internaţionale de handbal, dar cum recepţia sălii de 4.000 de locuri întârzie, oficialii federaţiei s-au reorientat spre Oradea. Reunirea echipei naţionale, care este antrenată de Gheorghe Tadici, va avea loc în 25 septembrie. În cele câteva zile de pregătire, naţionala ar urma să dispute şi două meciuri amicale cu campioana Oltchim, după care se va muta la Oradea, unde va întâlni Olanda, tot într-o dublă amicală. După „Trofeul Carpaţi“, tricolorele se vor reuni iar la Timişoara, pe 20 noiembrie. Între 23 și 26 noiembrie, echipa României va susţine două meciuri de verificare, cu Germania, la Dortmund, de unde va reveni din nou la Timişoara, pentru ultima parte a pregătirii dinaintea participării la CE din Serbia (2-17 decembrie). Naţionala României va evolua în grupa D, cu Muntenegru, Rusia şi Islanda.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS