12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBurcea: Suntem cea mai slabă echipă din Ligă!

Burcea: Suntem cea mai slabă echipă din Ligă!

Antrenorul echipei feminine de handbal SCM Craiova le-a dat o veste proastă iubitorilor sporturilor de sală din oraş. Burcea consideră că „avem cea mai slabă echipă din campionat, ca lot şi ca susţinere financiară“, obiectivul fiind evitarea retrogradării. SCM va juca meciurile de acasă tot la Filiaşi, deoarece Polivalenta din Bănie nu este gata.

Cu o zi înainte de debutul în noul sezon din Liga Naţională de handbal feminin, antrenorul echipei SCM Craiova, Bogdan Burcea, a făcut o afirmaţie care îi va întrista pe suporterii craioveni. Tehnicianul a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că din punctul său de vedere echipa de care se ocupă împreună cu Grigore Albici este cea mai slabă din cele 12 competitoare. „Ca lot şi ca susţinere financiară suntem, în mod sigur, cea mai slabă echipă din campionat. Bugetul nostru a fost mai mic decât în sezonul trecut, iar perioada de schimbări de la conducerea clubului, şi nu numai, a contat mult.
Am solicitat mai multe lucruri, dar de la dorinţă la putinţă e cale lungă“, a spus Burcea.

Au ratat-o pe extrema naţionalei Spaniei!

Acesta a adăugat că din cauza schimbării de directori de la club s-a ratat aducerea a două jucătoare valoroase: Carmen Cartaş, una dintre principalele marcatoare din campionatul românesc, şi Jessica Alonso, extrema dreaptă a formaţiei Itxaco de Navarra şi a naţionalei Spaniei. „Am fost aproape să aducem una-două jucătoare bune, dar… Carmen Cartaş a prins o perioadă de schimbări, cu nişte lucruri tulburi. Dacă se întâmpla să vină mai târziu, probabil lucrurile erau altfel, însă în acea perioadă nu s-a putut financiar. Ea, deşi a făcut antrenament cu noi o săptămână, nu ştiu dacă a avut hotărârea necesară de a veni la Craiova. În ceea ce o priveşte pe Jessica Alonso, venea pe un salariu bun. Trei zile ne-a aşteptat s-o lămurim cu transferul, dar şi ea a prins perioada de schimbări“. Până la urmă, Cartaş a ajuns la vicecampioana României, „U“ Jolidon Cluj, iar Alonso a părăsit Itxaco, care are mari probleme financiare, şi a ajuns în Serbia, la campioana Zajecar.

Bălan dă vina pe buget

Prezent la conferinţa de presă de ieri, directorul clubului SCM, Bogdan Bălan, a dat un răspuns evaziv când a fost întrebat de ce nu s-au adus cele două jucătoare, dar şi de ce nu s-au realizat alte transferuri pentru a se întări echipa. „Tot ce a cerut s-a analizat, dacă a fost OK s-a realizat transferul, dacă nu ne-am înţeles cu jucătoarea, nu s-a realizat transferul“, a spus Bălan. Referitor la obiectivul handbalistelor, evitarea retrogradării, directorul în vârstă de 24 de ani a spus că acesta este strâns legat de bugetul clubului: „Obiectivul este mic, pentru că bugetul clubului e foarte mic. Nu putem acorda unei echipe buget mare, iar celorlalte să nu le asigurăm strictul necesar. Dacă cele cinci echipe sunt în prima divizie, luptăm ca fiecare să-şi păstreze locul şi să creştem în valoare. Nu putem desfiinţa o echipă“.

Avem „internaţionale“, dar ne batem la retrogradare

Interesant este că în lotul SCM Craiova se află, mai mult ca niciodată, jucătoare care cochetează cu loturile naţionale ale României. Alexandra Gogoriţă şi Dana Băbeanu intră în vederile echipei de senioare, iar Ana Maria Apipie, Cristina Florică şi Andreea Ianaşi sunt jucătoare de bază în echipa de tineret a României. Bogdan Burcea se roagă ca echipa să fie ferită de accidentări şi a punctat buna pregătire efectuată în presezon: „Dacă această echipă va obţine rezultate bune se va datora pregătirii. Mulţumesc conducerii clubului pentru condiţiile de pregătire oferite în vară – cantonament, turnee. Când vorbesc de valoarea lotului nu mă refer la primul șapte, ci la lot, în ansamblu, iar speranţa mea este într-un cât mai bun proces de antrenament şi recuperare a jucătoarelor astfel încât să le avem valide pe tot parcursul sezonului. Dacă nu, vom avea probleme!“.  Lotul SCM Craiova cuprinde jucătoarele: Ildiko Barbu, Ionica Munteanu, Maria Vlăsceanu (portari), Ana Maria Apipie (centru), Daniela Băbeanu (centru), Mihaela Briscan (inter), Andreea Dincu (extremă), Cristina Florică (extremă), Alexandra Gogoriţă (inter), Ana Maria Hamciuc (pivot), Andreea Ianaşi (inter), Carmen Ilie (extremă), Andreea Mitran (inter), Elena Nicu (pivot), Andreea Pătuleanu (centru)

Astăzi joacă
la Ploieşti

Craiovencele dispută astăzi prima partidă oficială din noul sezon. De la ora 17.00, oltencele vor evolua în deplasare cu CSM Ploieşti. Mihaela Briscan consideră că prahovencele pot fi învinse: „CSM Ploieşti este adversar destul de bun, dar dacă respectăm indicaţiile şi facem fiecare treaba cum trebuie putem să câştigăm. Atuul nostru este echipa“. Nou-venitele Dana Băbeanu şi portarul Ionica Munteanu sunt şi ele optimiste că echipa nu va avea emoţii în realizarea obiectivului, evitarea retrogradării. „Sunt sub contract cu Oltchim, puteam rămâne rezervă, dar am preferat să vin la Craiova să joc şi să realizez lucruri frumoase“, a spus Băbeanu, care a venit sub formă de împrumut de la campioana Oltchim. „Toate echipele pleacă cu şanse egale în campionat. Ne dorim să demonstrăm că merităm să evoluăm şi la anul în Liga Naţională“, a completat portarul Ionica Munteanu.
Primul meci pe teren propriu pentru SCM, la Filiaşi, va fi duminică, ora 11.00, cu Danubius Galaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS