Acasă Sport Dan Buzărnescu, în vizită de lucru în „Galaxie“

Dan Buzărnescu, în vizită de lucru în „Galaxie“

Fiul fostului arbitru craiovean Silviu Buzărnescu a susţinut probe în această vară la Real Madrid, calităţile sale determinându-i pe instructorii grupării campioane a Spaniei să-i urmărească parcursul fotbalistic.

Avem valori, ne trebuie doar încredere, o susţinere puternică, multă perseverenţă şi crearea unui mediu adecvat propulsării spre performanţă, mai exact nişte baze sportive bine dotate. Cam aceasta este concluzia lui Dan Buzărnescu, un junior al CSS Craiova, născut în 1997, care abia s-a întors dintr-o „excursie“ la Real Madrid, clubul său de suflet. Fiul fostului arbitru divizionar A, Silviu Buzărnescu, s-a pregătit în intervalul 15 iulie-28 iulie cu grupele de copii ale „galacticilor“, rezultatele sale fiind apreciate de antrenorii spaniolilor. „A fost o experienţă fantastică, de vis, nu oricine are şansa să se antreneze la Real Madrid“, a spus juniorul craiovean, povestind cum a început „aventura“, care i-a marcat această vară. „Am rude în Madrid şi anul trecut am fost acolo în vizită la văru-meu, Sorin Alex Dinu îl cheamă. Ştiindu-mă suporterul Realului, m-a dus să vizităm stadionul «Santiago Bernabeu», iar acolo am aflat că îţi poţi depune un CV şi dacă eşti ales ai ocazia să te pregăteşti la centrul lor de copii şi juniori. Zis şi făcut, am ajuns acasă, am întocmit acel CV cu ceea ce mi se ceruse şi l-am trimis la sfârşitul lunii octombrie. Răspunsul a venit în februarie şi de atunci am numărat zilele până la plecarea în Spania“, a mărturisit Dan Buzărnescu.

„Pregătirea nu a fost prea diferită“

Mulţi s-ar aştepta ca tehnicienii cluburilor din străinătate să folosească la antrenamente teme nemaivăzute, care să-i uluiască pe cei care iau contact în premieră cu ele. „Nu este deloc aşa, antrenamentele pe care le-am susţinut acolo nu au fost prea diferite cu ceea ce facem noi la CSS Craiova, cu domnul antrenor Alin Staicu, şi nu o spun de complezenţă. Trei sferturi din ce făceam acolo făceam şi aici, diferenţă mare este la condiţiile de lucru. Acolo aveai absolut orice, începând de la terenuri artificiale, terenuri cu iarbă şi toate condiţiile pentru refacere, pe când la noi e mai greu cu aşa ceva. Prima dată am lucrat cu Jose Crespo Delgado, care pregătea grupa de copii de 16 ani, mai apropiată de vârsta mea. Pentru că randamentul meu a fost bun, m-au trecut la grupa cea mai mare, de 17 ani, unde am fost antrenat de Julio Cezar, un brazilian care a jucat pentru Corinthians, un tip foarte calm şi calculat. În timpul ăsta am susţinut tot felul de teste, deloc grele în opinia mea. La sfârşit, când au venit rudele mele să mă ia, au întrebat cum au fost rezultatele, iar ei au spus că am fost cel mai bun din grupa mea de pregătire, iar din cele trei echipe care s-au pregătit am avut printre cele mai bune rezultate“, a spus mândru tânărul atacant, punctând că avea ocazia să rămână încă un an în pregătiri la Real Madrid. „Am fost întrebat dacă vreau să rămân, să continuu pregătirile cu ei, însă am considerat că e mai bine să revin acasă. Julio Cesar şi un tip din conducerea campusului au insistat foarte mult, dar le-am promis că vin anul viitor şi poate şi rămân, pentru că acum eram total nepregătit pentru un asemenea pas, nu prevăzusem să se deruleze lucrurile aşa. Trebuia să mă mut la mătuşa mea, să învăţ spaniola, să mă mut cu şcoala… La anul poate discutăm altfel“, a explicat Dan Buzărnescu, mărturisind că a avut şi o dezamăgire mare în cadrul acestei „expediţii“: „Din păcate, am prins vacanţa şi nu am reuşit să văd nici unul dintre starurile lui Real Madrid. Am vizitat vestiarul lor, am văzut unde se schimbă Cristiano Ronaldo, dar doar atât. Am fost ghinionist din punctul acesta de vedere“.

Silviu Buzărnescu: Am încredere totală în el

Pe cât de mulţumit şi plin de încredere a fost Dan Buzărnescu, pe atât de mândru s-a arătat tatăl, Silviu Buzărnescu. „E normal să mă bucure că băiatul meu a ales să joace fotbal şi o face foarte bine, deşi sunt mulţi care spun că e doar un pilos. Păi dacă era aşa, mai ajungea el la naţionala Under 15? Dacă şi acolo am fi dat bani, cum se face că de câte ori a fost selecţionat, de atâtea ori a jucat şi a dat gol? Sau am dat bani şi la adversari… Ăştia sunt oamenii de la noi şi n-ai ce să le faci. Eu îl văd foarte hotărât pe Dan şi m-aş bucura să păstreze această determinare şi să reuşească. Are calităţile necesare şi toată susţinerea noastră, acum numai de el depinde“, a punctat fostul arbitru divizionar A. „Dorinţa mea este să-l văd jucând în primul rând la Univesitatea Craiova şi la echipa naţională, apoi la o echipă puternică din Europa, de ce nu şi Real Madrid“, a completat Silviu Buzărnescu.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version