Acasă Sport „Fulgerul“ Bolt aşteaptă laudele după finala la 200 m

„Fulgerul“ Bolt aşteaptă laudele după finala la 200 m

Atletul jamaican Usain Bolt a afirmat că a mai „făcut un pas spre legendă“, după ce l-a egalat pe americanul Carl Lewis şi a reuşit să-şi păstreze titlul olimpic la 100 de metri, duminică, la Londra, cu a doua performanţă din istoria probei, 9.63, informează AFP. „Acest titlu reprezintă încă un pas spre legendă. Sunt tot numărul 1, tot cel mai bun. Dar încă nu am terminat. Aştept cursa de 200 de metri. Apoi, poate presa şi fanii vor spune că sunt cel mai bun, cel mai mare. Dar eu nu voi spune niciodată aşa ceva, deşi, clar, acesta este scopul meu. Eu sunt un tip mereu fericit, niciodată nu sunt morocănos. M-am bucurat şi acum. A fost una dintre cele mai mari curse din istorie. Toţi băieţii au evoluat la un nivel ridicat. Toată lumea a fost prezentă şi este o onoare că am făcut parte din această cursă“, a declarat Bolt, cel supranumit „Fulgerul“. El a mai spus că se bucură când poate face spectacol pe pistă, subliniind că fanii şi publicul îi dau energia pentru acest lucru. Usain Bolt nu a sărbătorit victoria de duminică, deoarece astăzi are finala la 200 de metri, astfel că a dormit. Întrebat dacă va merge şi la JO de la Rio, din 2016, Bolt a răspuns: „Sper! Cred că voi fi în formă, Yohan Blake va avea 26 de ani, poate fi interesat, sunt nerăbdător“. Pe locul secund s-a clasat un alt jamaican, Yohan Blake (9.75), campionul mondial din 2011, iar medalia de bronz i-a revenit americanului Justin Gatlin (9.79). Usain Bolt a reuşit a doua performanţă din istoria probei de 100 de metri, terminând cursa cu cinci sutimi mai mult decât recordul mondial (9.58) pe care tot el l-a stabilit la Mondialele de la Berlin din 2009. Campionul jamaican este al doilea sportiv din istorie care şi-a păstrat titlul olimpic la 100 de metri, după americanul Carl Lewis (1984, 1988).
Daniela Mitroi-Ochea

Exit mobile version