Acasă Sport Performanţă incredibilă pentru gimnastele României

Performanţă incredibilă pentru gimnastele României

Echipa feminină de gimnastică a României (senioare) a avut o evoluţie excelentă la CE încheiat ieri la Bruxelles (Belgia), reuşind să obţină şase medalii, dintre care patru de aur şi două de argint. Sâmbătă, echipa României a obţinut titlul european, după patru ani de la ultima performanţă similară, la Clermont-Ferrand. Din echipa antrenată de Octavian Bellu şi Mariana Bitang au făcut parte Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Larisa Iordache, Raluca Haidu şi Diana Bulimar. România a avut un total de 176.288 de puncte, fiind urmată pe podium de Rusia (175.536) şi Italia (171.430). Ieri, în finalele pe aparate, gimnastele tricolore au obţinut cinci medalii, trei de aur şi două de argint. La sol şi bârnă, pe primele două trepte ale podiumului au urcat româncele: Cătălina Ponor (aur la bârnă, argint la sol) şi Larisa Iordache (aur la sol, argint la bârnă). La sărituri, Sandra Izbaşa a luat aurul. Delegaţia tricoloră a obţinut şase medalii şi la junioare. Acestea au cucerit două medalii de bronz, în concursul pe echipe și la individual-compus, prin Andreea Munteanu, iar ieri, în finalele pe aparate, au luat alte patru medalii, după cum urmează: Alina Stănilă- argint la sărituri, Andreea Munteanu – argint la bârnă şi bronz la sol și Silvia Zarzu – argint la sol.

Exit mobile version