11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDavid Gavrilescu, medaliat la Mondiale

David Gavrilescu, medaliat la Mondiale

Doi dintre cei mai talentaţi şahişti craioveni au participat recent la Campionatul Mondial Şcolar de la Iaşi, care a reunit peste 500 de tineri de pe toate continentele. David Gavrilescu (foto), legitimat la Şah Club Oltenia Craiova, a obţinut medalia de argint la categoria Open 9 ani, el având parte de o grupă grea, cu 85 de sportivi, patru dintre ei terminând în primii zece la Campionatul Mondial din Brazilia de anul trecut. David a obţinut la Iaşi medalia de argint, căci din cauza emoţiilor şi a crizei de timp a pierdut ultima partidă, deşi în runda a cincea l-a învins fără drept de apel pe cel care avea să iasă campion mondial, mongolezul Baasansuren Erdene. Celălalt şahist din Bănie, Mihai Eugen Bidă, de la CS Universitatea, a terminat pe locul patru la categoria open 17 ani, remiza din ultima rundă costându-l medalia de bronz. Gavrilescu şi Bidă s-au calificat la Campionatul Mondial Şcolar după ce au obţinut titlul de campioni naţionali, la categoriile lor de vârstă, la Căciulata. Revenind la competiţia de la Iaşi, România a câştigat cinci medalii, trei de argint şi două de bronz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS