24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportJunioarele II de la Energetic, la turneul final

Junioarele II de la Energetic, la turneul final

Echipa de handbal junioare III a Colegiului Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea s-a calificat weeekend-ul trecut, la Baia Mare, de pe prima poziţie la turneul final al acestei competiţii, care se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie într-o localitate ce va fi desemnată în perioada următoare de Federaţia Română de Handbal. Tinerele handbaliste vâlcene, care sunt, de fapt, campioanele naţionale de anul trecut, dar la o categorie mai mică de vârstă, au reuşit patru victorii din tot atâtea meciuri. Antrenorii Aurelian Roşca şi Marius Dănuleţ au apreciat evoluţia bună a sportivelor Monica Sârbu, Diana Brânzan, Ana Tănasie, Hermina Stoicănescu, Liliana Orza, Iulia Andrei, Alexandra Andrei, Ionela Gherman, Larisa Zamfira, Oana Bucă, Alexandra Ciucă, Florentina Craiu, Camelia Jugănaru, Ştefania Ştefan, Alexandra Preduca şi Alina Ilie şi privesc cu încredere către faza finală. Alături de echipa Colegiului Tehnic Energetic din Râmnicu Vâlcea s-au calificat în primele opt din ţară echipele CSS Giurgiu, ACS Şc. 181 Bucureşti, LPS Iaşi, Marta Baia Mare, LPS Brăila, CSS Petroşani şi LPS Bistriţa. Chiar dacă majoritatea jucătoarelor din echipa vâlceană sunt mai mici cu un an decât celelalte competitoare, antrenorii consideră că fetele compun un nucleu ambiţios şi valoros şi îşi doresc o clasare merituoasă la finală. La turneul din Baia Mare, formaţia vâlceană a obţinut următoarele rezultate: Gr. Şc. Ind. Energetic Râmnicu Vâlcea – LPS Sebeş 32-18, Gr. Şc. Ind. Energetic Râmnicu Vâlcea – CS Universitatea Reşiţa 31-22, Gr. Şc. Ind. Energetic Râmnicu Vâlcea – CSS Odorheiul Secuiesc 33-19 şi Gr. Şc. Ind. Energetic Râmnicu Vâlcea – CS Marta Baia Mare 24-23.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS