17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlexandra Marinescu, debut în forţă

Alexandra Marinescu, debut în forţă

După ce anul trecut a ieşit vicecampioană naţională la karting, categoria Mini (până în 13 ani), craioveanca Alexandra Marinescu vrea să obţină titlul de campioană în acest sezon. Sportiva a debutat cum nu se putea mai bine în această ediţie de campionat, câştigând prima etapă, la Bucureşti, după ce a dominat fiecare sesiune. „Am câştigat patru curse. În calificări a avut timpul al treilea, din 14 participanţi, apoi am câştigat ambele manşe de concurs, prefinala şi finala. Obiectivul de anul acesta este titlul de campioană“, spune încrezătoare Alexandra.
Aceasta a avut nevoie de o pauză forţată de aproape cinci luni în urma unui accident suferit pe pistă în Spania, din cauza căruia s-a ales cu o fractură de claviculă. „În luna decembrie am participat la Copa de Campeonnes la Barcelona şi în finală, în turul trei, când eram pe locul cinci, am lovit alt kart care a ieşit de pe traseu la peste 120 km/h, iar eu am zburat prin aer, m-am rostogolit şi am căzut cu kartul peste mine. Din fericire, am avut doar o fractură de claviculă“, rememorează pilotul de 12 ani. Spre deosebire de sezonul trecut, când alerga şi în Campionatul Mondial, sportiva va concura anul acesta doar în competiţia internă, deoarece Federaţia Internaţională a decis la finalul anului trecut ca piloţii cu vârstă sub 13 ani să nu mai participe în competiţiile internaţionale, urmând ca la anul să-şi reia activitatea internaţională. Verişorul Alexandrei Marinescu, David Dugăeşescu, a câştigat şi el prima etapă a Campionatului Naţional, la categoria KZ2. Ambii sportivi sunt legitimaţi la Dumagas Racing Craiova. Campionatul Naţional de karting cuprinde şase etape.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS