16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetbalistele craiovene joacă pentru locurile 5-8

Baschetbalistele craiovene joacă pentru locurile 5-8

Campioana ICIM Arad s-a dovedit o nucă prea tare pentru echipa feminină de baschet SCM-U Craiova, arădencele câştigând cu 2-0 disputa din turul întâi al play-off-ului Diviziei A. Oltencele vor lupta acum pentru o clasare cât mai bună, urmând să evolueze în grupa locurilor 5-8 din play-off. Prima adversară a elevelor lui Liviu şi Danielei Manea va fi CS Universitatea Alba Iulia, după sistemul cel mai bun din trei meciuri. Pentru că echipa din oraşul Unirii a încheiat sezonul regulat pe o poziţie mai bună, va disputa primul meci şi al treilea, dacă va fi cazul, pe teren propriu. Prima confruntare este programată sâmbătă la Alba Iulia, a doua – lunea viitoare în Bănie, iar pentru a treia confruntare nu s-a stabilit încă data.
În faza I din play-off, SCM-U Craiova a fost învinsă de două ori de o echipă care luptă la titlu, ICIM Arad, cu 77-61 în deplasare şi cu 88-77, joia trecută, în Bănie. În meciul al doilea, craiovencele au făcut un sfert patru foarte bun, câştigându-l cu 29-17. „Un meci în care s-a văzut diferenţa de valoare şi de bancă dintre cele două echipe. N-am ce le reproşa fetelor care au luptat, dar e foarte greu în doar şase jucătoare să te impui în faţa unei candidate la titlu. Ne pregătim pentru partidele din grupa 5-8 şi ne dorim o clasare cât mai bună“, spunea antrenorul Manea la finalul partidei cu Arad.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS