24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii sunt pregătiţi să doboare Timişoara

Găzarii sunt pregătiţi să doboare Timişoara

Etapa a 21-a din liga secundă le-a scos în cale adversari dificili echipelor oltene. De departe cel mai important meci se va disputa astăzi, de la ora 18.00 (Digi Sport 1), la Severin, Gaz Metan urmând să o întâlnească pe FC Timişoara, ocupanta locului doi în seria Vest. Derbiul se anunţă încins atât din prisma celor trei puncte extrem de importante, cât şi a revanşei pregătite de băieţii lui Marian Bondrea, care nu au uitat cum au pierdut în tur cu 2-1, mai exact, cu „ajutorul“ arbitrului central Teodor Crăciunescu.
„Este cel mai important meci de până acum, din retur mă refer, şi o victorie ar însemna foarte mult, ne-ar da «aripi». Băieţii trebuie să intre motivaţi pe teren, să lupte şi să câştige, pentru că se poate. Deşi respect Timişoara, eu consider că suntem favoriţi în acest meci, pentru simplul fapt că jucăm acasă. Ne lipseşte Vancea, suspendat, dar are cine să intre în locul lui, şi aici mă refer la Alexandru Marin, şi el un jucător bun. Sunt sigur că vom face o partidă bună“, a declarat, pentru GdS, preşedintele executiv al găzarilor, Gheorghe Frăţică.
În fieful bănăţenilor lucrurile sunt cât se poate de tulburi, fapt care ar putea fi în avantajul oltenilor. Patronul Timişoarei, Marian Iancu, a anunţat că opreşte finanţarea după etapa viitoare, cu UTA Arad, echipa putând fi desfiinţată.

După puncte,
în deplasare

Nici celelalte trei grupări nu au parte de „linişte“ în disputele de astăzi. FC Olt Slatina va juca de la ora 18.00, la Arad, cu UTA, o echipă cu potenţial, dar cu evoluţii oscilante. „Ne aşteptăm la un joc dificil, au pierdut cu 3-0 la ALRO şi probabil că vor să-şi spele imaginea. În ceea ce ne priveşte, fiecare punct contează, de aceea spun că un egal ar fi un rezultat bun“, a spus, pentru GdS, fundaşul Cosmin Cruşoveanu, care ieri a împlinit 28 de ani.
Cealaltă formaţie de la malul Oltului, ALRO Slatina, şi-a propus să nu piardă jocul de astăzi, de la ora 17.00, din deplasare, cu FC Maramureş. „Mergem la Baia Mare să câştigăm cele trei puncte“, a declarat, pentru gazetanoua.ro, antrenorul interimar George Biţă.
CSM Vâlcea a primit întăriri la nivel de staff tehnic, Alin Artimon urmând să redebuteze astăzi, de la ora 15.00, pe banca oltenilor, care vor întâlni, în deplasare, pe Chindia Târgovişte. În schimb, lotul s-a „subţiat“ pentru această confruntare: Octavian Vasile, Florian Pârvu şi Adrian Pribac sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene, Iosif Kalai şi Marius Mitu şi-au reziliat contractele în această săptămână, iar George Roşca şi Radu Chiriţă nu s-au mai prezentat la antrenamente. Singura veste pozitivă este că revine craioveanul Dan Gogoşoiu, care a absentat în ultimele trei săptămâni din cauza unor probleme la nervul sciatic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS