21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAluminiştii nu se tem de FC Olt

Aluminiştii nu se tem de FC Olt

Nici două săptămâni nu au rămas până la startul returului şi jucătorii de la ALRO Slatina se şi gândesc la derbiul local, cu FC Olt Slatina, din etapa a 16-a din Liga a II-a, seria a 2-a. Mijlocaşul Gabriel Velcovici, venit în această iarnă de la lidera Gloria Bistriţa, este de părere că mai sunt lucruri de pus la punct până când jocul se va apropia de ceea ce îşi doresc, dar că prima etapă îi va găsi pregătiţi pe aluminişti. „Nu ştiu dacă jocul este mulţumitor sau nu. N-am reuşit să facem mare lucru cu mingea, sper ca în aceste două săptămâni care mai sunt până la începerea campionatului să punem totul la punct. Sper să câştigăm cu FC Olt. Eu sunt încrezător, băieţii sunt toţi motivaţi, sunt sigur că va fi bine“, a spus, pentru gazetanoua.ro, Gabriel Velcovici.
Optimist în privinţa returului de campionat s-a arătat şi Eduard Stoica, mijlocaşul explicând că rezultatele obţinute în partidele amicale trebuie să le dea încredere aluminiştilor. „Contează rezultatele din amicale pentru moral. Le-am tratat pe toate serios şi am încercat să câştigăm fiecare meci. Avem un lot bun, sperăm să îndeplinim ce ne-am propus“, a punctat Edi Stoica. Antrenorii formaţiilor ALRO şi FC Olt, Daniel Mogoşanu şi Dan Oprescu, se pot studia astăzi reciproc, întrucât ambele grupări slătinene vor susţine partide de verificare pe terenul sintetic de la Bradu. Aluminiştii vor juca, de la ora 12.00, în compania formaţiei locale Atletic, în timp ce alb-vişiniii vor disputa, de la ora 14.00, un amical contra divizionarei C, Autocatania Caransebeş. În turul campionatului, nou-promovata FC Olt a câştigat pe teren propriu, cu scorul de 2-1, derbiul cu ALRO, partida desfăşurându-se pe terenul „Rapid“ din Piatra Olt.
Altfel, ALRO Slatina şi-a schimbat adversara din amicalul de sâmbătă, ultimul din perioada pregătitoare, locul celor de la CSM Vâlcea fiind luat de Dinamo II, confruntarea urmând să se desfăşoare de la ora 12.00, la Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS