9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSemne bune pentru panduri

Semne bune pentru panduri

Pandurii Târgu Jiu a remizat cu Gaz Metan Mediaş, scor 2-2, în ultimul joc de verificare disputat înaintea reluării campionatului

Condusă în două rânduri de Gaz Metan Mediaş, Pandurii a reacţionat de fiecare dată, încheind la egalitate ultimul amical din Antalya. Petre Grigoraş a trimis pe teren echipa cu care va începe campionatul: Mingote – Unguruşan, Viera, Cardoso, Vlad – Voiculeţ, Pintilii, Nistor – Maxim, Lemnaru, Batin. Echipa lui Cristi Pustai a găsit repede fisurile din defensiva olteană, deschizând scorul prin Vitinho (0-1, ’12), dar Lemnaru a refăcut echilibrul până la pauză (1-1, ’24). După pauză, Grigoraş a mai mizat doar pe Cristea, Brata şi Roberto Dumitru. Proaspăta achiziţie a medieşenilor, algerianul Aymen Tahar, i-a dus pe găzari în avantaj în minutul 58 (1-2), pentru ca un sfert de oră mai târziu Brata să egaleze (2-2). „A fost o partidă bună, cu un joc reuşit al echipei noastre. A fost un test util care ne-a arătat o echipă cu poftă de joc, motivată şi cu bună atitudine, lucruri pe care ne dorim să le regăsim în evoluţia noastră şi la meciul de la Braşov. Sperăm doar să nu avem parte de un teren îngheţat“, a declarat pentru www.sportingorj.ro, preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. La meci a asistat şi fosta vedetă a Mediaşului, Eric de Oliveira, acum la Karpaty Lvov. Înaintea partidei, Eric le-a oferit câte un tricou personalizat antrenorului Cristi Pustai şi preşedintelui pandurilor, Eugen Pârvulescu, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul acordat în perioada petrecută la Mediaş.

Ibeh s-a alăturat pandurilor

Ultima achiziţie a pandurilor, John Ibeh, s-a alăturat echipei lui Petre Grigoraş în cantonamentul din Antalya. Mijlocaşul ce vine de la Oţelul nu este, încă, transferat cu acte în regulă de Pandurii, aşteptând să fie declarat, mâine, liber de contract de o comisie a LPF pentru a semna cu gorjenii. Nici cu pregătirea fizică nu este la zi fostul elev al lui Dorinel Munteanu, Ibeh pregătindu-se o perioadă cu echipa a doua a Galaţiului, deoarece a refuzat prelungirea angajamentului cu Oţelul. „Ibeh este un jucător experimentat, până la urmă vine de la echipa campioană, a jucat şi în Champions League. Avem probleme de lot, dar nu vreau să fac achiziţii doar de dragul de a le face“, a spus Grigoraş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS