3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIlie Năstase şochează: a recunoscut că e ţigan

Ilie Năstase şochează: a recunoscut că e ţigan

Cel mai bun jucător român de tenis din toate timpurile, Ilie Năstase (foto), a recunoscut zilele trecute pentru presa italiană că este ţigan român şi nu îi este ruşine cu asta. „Am fost acuzat dintotdeauna că sunt un ţigan. Este adevărat. Sunt un ţigan român şi sunt mândru de asta!“, a afirmat Năstase în ziarului italian La Stampa. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, Năstase a fost un critic al propriei etnii, el primind în 2010 o amendă din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce s-a declarat un susţinător al preşedintelui Franţei, cel care a expulzat ţiganii români. „Sarkozy are dreptate în problema ţiganilor. Ştiţi ce aş fi făcut eu dacă eram preşedintele României? I-aş fi trimis pe ţigani în Harghita, că oricum acolo sunt foarte mulţi maghiari şi vreo 12 români. Le-aş crea condiţii. În felul acesta s-ar schimba şi componenţa etnică a zonei. Pe mine m-ar deranja să stea cineva cu cortul în faţa casei mele, să mă agaseze prin cerşit, să-mi sperie copiii care se joacă“, declarase Năstase în 2010, lucru pentru care a fost amendat cu 600 de lei de CNCD. În ultimii ani, Ilie Năstase a avut ieşiri violente, atât de limbaj, cât şi de comportament şi nu de puţine ori şi-a pierdut cumpătul.

Întotdeauna am jucat numai pentru mine

Tot în La Stampa, fostul tenisman a continuat seria declaraţiilor surprinzătoare şi a adăugat că nu s-a gândit niciodată că joacă pentru România. „Întotdeauna am jucat numai pentru mine. Orice sportiv face asta. Treci şi peste propria mamă pentru o victorie. Apoi, sigur, sunt lucruri pe care le spui. Despre ţară, despre familie, despre multe… Eu nu sunt cinic. Încerc să fiu sincer“, a explicat Năstase.
Fostul număr 1 mondial a mai spus că regretă candidatura pentru postul de primar al Capitalei de la mijlocul anilor ‘90.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS