20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportZambia a câştigat Cupa Africii după o finală palpitantă

Zambia a câştigat Cupa Africii după o finală palpitantă

Reprezentativa de fotbal a Zambiei a reuşit imposibilul şi a câştigat, în premieră, Cupa Africii pe Naţiuni (CAN) – ediţia a 28-a, după ce s-a impus duminică seară, la Libreville, în faţa Coastei de Fildeş la loviturile de departajare, scor 8-7. Pe durata timpului regulamentar, scorul a fost egal, 0-0. Aflată la a treia finală de CAN, Zambia a avut şi norocul de partea sa, ivorienii fiind la un pas să tranşeze soarta finalei în minutul 70, dar vedeta lor, Didier Drogba, a ratat o lovitură de pedeapsă. În prelungiri, cele două echipe au jucat la aşteptare, iar apoi s-a mers la loviturile de departajare. Pentru Zambia au marcat Chris Katongo, Mayuka, Chansa, Felix Katongo, Mweene, Sinkala, Chisamba şi Sunzu şi a ratat Kalaba. De partea cealaltă, ivorienii au punctat prin Tiote, Wifried, Bamba, Max Gradel, Drogba, Tiene, Yakona, pe lista ratărilor trecându-şi numele Kolo Toure şi Gervinho. Zambia a câştigat în premieră Cupa Africii pe Naţiuni, după finalele pierdute în 1974 şi 1994.

„A fost scris undeva
să câştigăm“

Selecţionerul Zambiei, Herve Renard, a declarat că jucătorii săi au luptat să cucerească trofeul în memoria celor decedaţi în accidentul aviatic din 1993, de la Libreville. „A fost scris undeva să câştigăm. Am câştigat în memoria celor decedaţi în accidentul aviatic din 1993. Pentru mine este un succes enorm, nici nu mă gândeam la aşa ceva înaintea competiţiei. Pe parcursul competiţiei jucătorii au început să aibă încredere şi am avut o forţă care ne-a inspirat şi care a făcut diferenţa“, a spus Renard. Tehnicianul francez i-a dedicat acest trofeu preşedintelui Federaţiei Zambiene de Fotbal, Kalusha Bwalya, singurul supravieţuitor al accidentului aviatic din 1993 în care au murit toţi componenţii echipei naţionale a Zambiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS