11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTrei atleţi au împărţit titlul de sportivul anului 2011

Trei atleţi au împărţit titlul de sportivul anului 2011

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj a premiat 28 de sportivi, în cadrul unei ceremonii intitulate „Gala Sportului Gorjean – 2011“. Alexandru Staicu, Laura Popescu şi Eugen Şorop au fost desemnaţi cei mai buni sportivi gorjeni în anul 2011.

Chiar şi cu buget de criză, DJST Gorj a găsit resurse să premieze sportivii gorjeni care au performat în 2011, oferindu-le, pe lângă banala diplomă, şi un mic trofeu, plus o sumă de bani, în total 6.000 de lei. Anul 2011 a fost unul de excepţie pentru sportul gorjean, care s-a remarcat mai mult ca niciodată şi pe plan internaţional. „Suntem onoraţi să putem să oferim o mică bucurie sportivilor din Gorj, oamenilor care ne aduc an de an multe bucurii şi, în acelaşi timp, ne fac să ne simţim mândri că suntem gorjeni şi români, având în vedere că avem sportivi medaliaţi la balcaniade, europene sau mondiale. Din nefericire, nu suntem în măsură să le oferim cât ar merita din punct de vedere material, dar acest gest al aprecierii întregii suflări sportive pentru munca pe care o depune sperăm să fie bine primit. Bugetul de premieri la Direcţia de Sport este unul redus, aşa cum prevede legea, în cazul acesta vorbim de 6.000 de lei. 2011 a fost un an extraordinar, mai bun decât 2010. Sperăm să fie mai slab decât 2012. Suntem foarte mulţumiţi că am obţinut rezultate bune şi la lupte, şi la box şi vrem să ajungem în topul judeţelor“, a declarat directorul DJST Gorj, Horaţiu Gorun.
 
CS Pandurii,
cel mai bun club

 
CS Pandurii Târgu Jiu, cu 22 de sportivi premiaţi la patru secţii, a fost desemnat cel mai bun club din Gorj în 2011. CSS Târgu Jiu a avut doi sportivi la Gala Sportului Gorjean, iar Minerul Motru, Motosport Maraton, Pandurii Târgu Jiu, Energia Rovinari, câte unul. Atleţii au fost majoritari pe lista premianţilor, Laura Popescu fiind desemnată al doilea an la rând sportivul anului în Gorj. „Mă simt foarte bine. Chiar sunt foarte fericită că şi anul acesta am fost desemnată sportivul anului şi sunt mulţumită că unii sportivi sunt apreciaţi pentru ceea ce fac. În ultimii doi ani sunt singura sportivă din Gorj cu medalii la europene şi mondiale. În 2012 vreau să pun piciorul la muncă mult mai mult şi să iau medalii la balcaniadă, europene şi mondiale, la individual. Cred că numai alături de antrenorul meu, domnul Ion Bură, o să ajung să fac baremul pentru Jocurile Olimpice“, a declarat Popescu. Dacă, în 2010, Popescu a urcat singură pe prima treaptă, în 2011 a împărţit titlul de sportivul anului cu doi colegi de club, atleţii Alexandru Staicu şi Eugen Şorop. „A fost un an super, cu foarte multe bucurii. Sper ca în 2012 să fie şi mai bine. Cel mai mult îmi doresc să fie finalizată pista de atletism de la Târgu Jiu“, a declarat şi Staicu. În cadrul acestui eveniment a fost lansată cartea biografică a maestrului Ninel Geică, antrenor emerit al „nobilei arte“, „Boxul e viaţa mea“, scrisă de Ion Şoldea şi prefaţată de prof. univ. dr. Adrian Gorun.

Premianţii Galei Sportului Gorjean

Cei mai buni sportivi gorjeni ai anului 2011: Alexandru Staicu, Laura Popescu, Eugen Şorop; Laureaţii sportului gorjean în anul 2011: atletism: Alexandru Dobriţescu, Georgiana Dragotoiu, Elena Moagă, Gheorghe Surlea, Gabriel Gorun, Alexandra Creţan, Adina Amzucu şi Denisa Stroescu; baschet: Adrian Vlad; box: Veronel Tărău, Petrişor Gănănău, Adrian Motorga, Alin Mucioiu, Bianca Apostol, Roxana Pătraşcu; handbal: Andrei Păiuş; fotbal: Mihai Pintilii; lupte: Adelina Duduială, Stelian Popescu, Elena Scărlătescu; motocros: Cristian Pătrăşcoiu; radiogoniometrie: Ramona Manea, Mircea Bobârsc, Valentina Marcu şi Adrian Marcu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS