5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDerbi pe muchie de cuţit

Derbi pe muchie de cuţit

Energia Rovinari – SCM U Craiova 84-79
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori 700
Energia: Troupe (17 puncte), Gliga, Kabengele (5), Bratoloveanu, Deconescu, Darby (21), Steffel (26), Mocanu, Kljajevic, Nikolic (9), Guţoaia (6), Alionescu. Antrenor: Slobodan Nikolic.
SCM U: Belanovic (15 puncte), Orbeanu, Le Var Seals (11), Albu, Ross (17), Gennie (18), Cioacătă, Gavrilă, Dawson (8), Codin (10). Antrenor: Andelko Mandic.
Arbitri: B. Laszlo, B. Podar, L. Ioniţă.

Energia Rovinari a avut nevoie de prelungiri pentru a se impune, acasă, în derbiul Olteniei la baschet masculin, cu SCM U Craiova, scor 84-79 (25-18, 10-17, 18-21, 18-15, 13-8) 

Energia nu şi-a respectat statutul de favorită şi a trecut prin mari emoţii pentru cele două puncte în derbiul Olteniei. Cu o rotaţie scurtă, SCM U Craiova a reuşit să taxeze jocul anemic al amfitrionilor şi să obţină un avantaj de opt puncte cu două minute înainte de final, 63-71. Doljenii au cedat sub presiunea tribunei şi au irosit şansa unei victorii în ultima secundă, când Darby a trimis jocul în prelungiri, 71-71. Energia a fost mai proaspătă în overtime, unde Guţoaia, cu şase puncte consecutive fără replică, a întors meciul şi a facilitat victoria gazdelor, a şasea pentru gorjeni în derbiul Olteniei. Dacă Adrian Guţoaia a fost omul-cheie în repriza suplimentară, David Steffel a fost cel care a ţinut în viaţă echipa din Târgu Jiu în timpul regulamentar, cehul încheind partida cu 26 de puncte, 17 recuperări, 3 asisturi, pentru un indice de eficienţă de 33.
 
Happy Darby
 
Louis Darby a împlinit 28 de ani chiar în ziua meciului cu SCM U Craiova, iar publicul i-a cântat „La mulţi ani!“ la finalul jocului, o surpriză plăcută pentru american. „M-am simţit foarte bine când toţi cei din public mi-au cântat. Aşa cum am mai spus, Târgu Jiu este a doua mea casă şi mă bucur să văd că atâtor oameni le pasă de mine. Cred că este prima dată când câştig de ziua mea“, a declarat Darby. Jucătorul american a contribuit la succes cu 21 de puncte, 8 recuperări şi 9 pase decisive în 42 de minute.
 
Energia, neînvinsă
în overtime

 
Energia rămâne în cărţi pentru play-off cu toate că jocul nu o recomandă, în acest moment, pentru elita baschetului românesc. Gorjenii au câştigat în chinuri jocurile cu codaşele Miercurea Ciuc şi Craiova, dar Slobodan Nikolic crede că lucrurile vor evolua pozitiv în etapele viitoare. „Mulţumim fanilor, ne-au ajutat foarte mult şi mulţumesc jucătorilor care au avut nerv şi au luptat până la final pentru o victorie importantă. Echipa din Craiova a rulat doar șase jucători. E dificil să joci împotriva unor astfel de echipe pentru că îţi pierzi concentrarea. Până la urmă am câştigat şi asta e important. Sezonul acesta avem patru jocuri câştigate în prelungiri, e în regulă. Nu sunt speriat de jocul slab. Avem probleme să evoluăm acasă. Am mai spus-o, dar sper ca de la meci la meci să jucăm mai bine“, a declarat Nikolic.
Rajko Kljajevic, noua achiziţie a Energiei, continuă să fie insignifiant în jocul echipei, fiind pedepsit de Nikolic pentru atitudinea sa neprofesionistă. „Cu Kljajevic am avut un conflict în primele 20 de minute şi i-am spus că astăzi nu mai joacă. A fost o greşeală în apărare, Kljajevic a spus că nu a greşit, eu am spus că a greşit şi de acolo a pornit totul. Avem două meciuri cu Dinamo şi Sibiu şi după aceste meciuri vorbesc şi de Rajko“, a explicat Nikolic
 
Arbitrii, incriminaţi
 
SCM U Craiova a scăpat printre degete prima victorie pe terenul Energiei în Divizia A, iar oficialii craioveni au nominalizat printre vinovaţi şi arbitrii, cu trei decizii pro gazde în ultimele secvenţe. Antrenorul secund al Craiovei, Marius Toma, crede că publicul a fost decisiv în stabilirea rezultatului final. „A fost un meci foarte bun făcut de noi. Meritam să câştigăm. Per total, rezultatele de egalitate de la pauză şi de la final au fost meritate, iar în overtime Energia a avut mai multă energie datorită publicului. Într-o sală ca a noastră vă garantez că Energia nu avea nici o şansă. Am pierdut 8 puncte în ultimele două minute. Asta a fost. Se putea mai mult. Trebuia să ne păstrăm calmul şi luciditatea şi nu trebuia să primim coşuri aşa uşor. După părerea mea, au fost trei decizii clare în favoarea Energiei în ultimele două minute, dar asta este. Concentrarea din final, oboseala, am avut o rotaţie mai mică, au contat decisiv“, a spus Toma. SCM U Craiova rămâne cu avantajul meciurilor directe cu Energia în acest sezon, însă asta contează mai puţin, cele două formaţii având obiective diferite. „Noi am câştigat mult mai clar în tur şi în confruntările directe ne-am impus. Avem 1-0 în continuare pentru că acest meci pe care l-a câştigat Energia nu cred că se pune în economia rezultatelor directe“, a mai spus Marius Toma.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS