Acasă Sport Revenire în forţă a Ralucăi Dumitraşcu

Revenire în forţă a Ralucăi Dumitraşcu

Cluburile doljene de judo LPS „Petrache Trişcu“, CS Universitatea Craiova şi Independenţa Calafat au participat, recent, la prima ediţie a „Cupei Severinului“, competiţie internaţională desfăşurată în oraşul de la malul Dunării, cu participarea a 480 de sportivi din Bulgaria, Serbia şi România. Doljenii au avut o evoluţie remarcabilă, reuşind peste 50 de clasări pe podium. De menţionat revenirea în competiţiile oficiale a sportivei Raluca Dumitraşcu, de la CS Universitatea Craiova, care s-a impus la categoria 44 kg, sub 23 de ani, după ce a disputat finala în compania colegei sale de sală, Amalia Doană (CS Universitatea Craiova). La această categorie, podiumul a fost completat de Roxana Saulea (LPS „Petrache Trişcu“), toate fetele fiind pregătite de Mihai Voinea.  
Raluca Dumitraşcu s-a aflat la primul concurs oficial după o pauză de mai bine de un an, în care s-a refăcut după o operaţie de ligamente şi menisc. Multipla campioană naţională la categorii mici de vârstă, campioană balcanică şi componentă a lotului naţional, judoka de 18 ani vrea să revină în top în 2012. „Ea concurează la U20 anul acesta şi speră să revină în forţă, apoi să se califice la competiţiile internaţionale. Momentan, cea mai bună din ţară la categoria sa de greutate este colega de club Amalia Doană“, a spus antrenorul Mihai Voinea. De-a lungul timpului, Raluca Dumitraşcu s-a bucurat de susţinerea campioanei olimpice Alina Dumitru, care este născută în aceeaşi lună cu ea, august, dar în ani diferiţi. În urmă cu ceva vreme, Alina a făcut o vizită în Bănie pentru a-i cunoaşte pe părinţii Ralucăi Dumitraşcu şi a spus despre judoka de la CS Universitatea că este cea mai talentată din generaţia sa.

Medalii multe
pentru doljeni

Ceilalţi sportivi din grupa antrenorului Mihai Voinea care au urcat pe podium la Drobeta Turnu Severin sunt: Iosif Badea (CS Universitatea) – locul I la categoria 24 kg, U 11 (sub 11 ani), Ionela Băran (CS Universitatea) – locul doi (23 kg, U11), Nahomi Badea (LPS „Petrache Trişcu“) – locul trei (29 kg, U13), Ramona Vânătoru (CS Universitatea) – locul trei (40 kg, U13), Robert Pasăre (LPS) – locul I (34 kg, U15), Cătălin Bota (LPS) – locul doi (46 kg, U15), Andrei Cucu (CS Universitatea) – locul trei (46 kg, U15), Mădălin Dragomir (LPS) – locul trei (55 kg, U15), Onisin Badea (LPS) – locul trei (60 kg, U15), Nicoleta Veghea (LPS) – locul 1 (52 kg, U15), Marian Ivănoiu (LPS) – locul trei (36 kg, U15), Camelia Ivanovici (CS Universitatea) – locul trei (63 kg, U15), Robert Pătru (LPS) – locul trei (57 kg, U15), Alexandra Ganea (CS Universitatea) – locul I la U15 (40 kg) şi locul trei la U17 (40 kg), Theodora Bleaju (LPS) – locul I (48 kg, U17), Delia Ciobanu (LPS) – locul trei (63 kg, U17), Floriana  Văcaru (CS Universitatea) – locul doi (70 kg, U17), Augustin Bălan (CS Universitatea) – locul doi (55 kg, U23), Adrian Nicola (CS Universitatea) – locul I (90 kg, U23), Alexandru Mărgineanu (CS Universitatea) – locul doi (+100 kg, U23), Larisa Staicu (CS Universitatea) – locul trei (63 kg, U23) şi Simona Bălan (LPS) – locul 1 (70 kg, U23).
De la LPS „Petrache Trişcu“, din grupele antrenate de profesorii Nicolae Pârvu şi Cristi Mărgineanu, au urcat pe podium sportivii: Carla Troceanu (29 kg, U11) – locul 3, Daniela Demetrio (32 kg, U11) – locul 2, Andreea Vâlceanu (+52 kg, U11) – locul 3, Răzvan Boboc (55 kg, U13) – locul 3, Robert Guşe (55 kg, U15) – locul 3, Alin Bârdău (+66 kg, U15) – locul 1, Alexandru Hamied (+66 kg, U15) – locul 3, Claudia Florea (32 kg, U15) – locul 2, Alexandra Jechean (63 kg, U15) – locul 2, Lorena Necula (57 kg, U15) – locul 2 Alexandra Mihalache (40 kg, U17) – locul 3, Ionuţ Ianacu (55 kg, U17) – locul 3, Alexandru Dincă (60 kg, U17) – locul 3, Alberto Dincă (81 kg, U17) – locul 3.
Clubul „Independenţa“ Calafat (antrenor Alexandru Pop) a avut următorii sportivi clasaţi pe podium: U9: Alexandru Stamin (24 kg) – locul 3, Ana Maria Drăgan (32 kg) – locul 2; U11: Alexandru Catrinoiu (30 kg) – locul 3, Mario Fabian Bâzoi (42 kg) – locul 3, Alexia Stamin (+52 kg) – locul 1; U13: Maria Mincă – locul 2 (36 kg) şi locul 1 (40 kg) , Roxana Stanciu (36 kg) – locul 3, Costin Şelaru (30 kg) – locul 3, Mugurel Rova (38 kg) – locul 3, Adrian Şulca (42 kg) – locul 2, Mihai Tudor (42 kg) – locul 3; U15: Andrei Percea (34 kg) – locul 3 şi Petrişor Stănciugelu (60 kg) – locul 2. 

Exit mobile version