13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAJF Dolj, la mâna membrilor Comitetului Executiv

AJF Dolj, la mâna membrilor Comitetului Executiv

Problemele fotbalului mic din Dolj nu au dispărut nici în 2012 şi asta deoarece conducătorii  suspendaţi ai AJF, preşedintele Nicu Neagoe şi vicele Sorin Pătraşcu, nu au binevoit să faciliteze alegeri până la 15 ianuarie, aşa cum le-o ceruse FRF. „În conformitate cu Hotărârea Comitetului Executiv din 12.12.2011 vă informăm că refuzul AJF Dolj de a efectua demersurile necesare în vederea intrării în legalitate până la 15.01.2012 va determina aplicarea sancţiunilor statutare, putându-se ajunge inclusiv la excludere“, aşa suna înştiinţarea trimisă pe 22 decembrie 2011 de Adrian Stângaciu, consilierul juridic al FRF, către şefii AJF Dolj.
Neagoe şi Pătraşcu şi-au văzut în continuare de ale lor, contestând în scris modul de judecată al FRF şi al Judecătoriei Craiova, care a anulat în septembrie 2011 toate hotărârile luate pe 19 decembrie 2009 în cadrul Adunării Generale ca urmare a procesului intentat de Silviu Bogdan, principalul contestatar. Neagoe i-a certat pe membrii federaţiei pentru modul în care l-au înştiinţat (prin fax), punctând că este o „mojicie fără margini, având în vedere importanţa răspunsului“, ţinând cont că el şi vicele Pătraşcu „erau în concediul legal“. Neagoe a trecut şi la ameninţări la adresa membrilor FRF, punctând că, dacă „doriţi să continuaţi cu abuzurile comise faţă de conducerea AJF Dolj vă stau la dispoziţie, urmând ca la momentul potrivit să mă adresez instanţelor sportive, dacă mai sunt, şi apoi la cele civile interne şi internaţionale“. Acesta nu recunoaşte nici decizia definitivă şi irevocabilă a Judecătoriei Craiova din septembrie 2011, considerând-o „abuzivă şi ilegală“.
Nicu Neagoe a sfidat şi ieri, în cel de-al 12-lea ceas, membrii FRF, care îl convocaseră de dimineaţă la raport, în speranţa că vor găsi o cale de mijloc, însă preşedintele suspendat al AJF Dolj nu şi-a părăsit biroul.
 
Campioana Doljului, în pericol să nu fie recunoscută
 
Din nefericire, „meciurile“ lui Nicu Neagoe cu contestatarii săi şi cu FRF, pierdute pe linie, pot afecta toate echipele din Liga a IV-a, campioana Doljului fiind în pericol să nu fie recunoscută în cazul în care AJF Dolj nu organizează alegeri ca să intre în legalitate. Şi asta susţine chiar juristul FRF, Adrian Stângaciu, pe care GdS l-a contactat printr-un e-mail, cerându-i să explice consecinţele sau calea de rezolvare a problemei cu care se confruntă fotbalul doljean. „Răspunsul la solicitarea dumneavoastră este destul de complicat
dintr-un motiv foarte simplu: Comitetul Executiv al FRF este cel care decide dacă sancţionează AJF Dolj şi care este sancţiunea aplicabilă. Personal pot şi voi face o prezentare a situaţiei de fapt şi de drept existente la AJF Dolj, urmând ca decizia să aparţină Comitetului Executiv. Evident, vorbim atât de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care sunt invalidate lucrările unei Adunări Generale de alegeri, precum şi de eşecul de a se adopta statutul-cadru aşa cum a impus FRF tuturor AJF-urilor, având în vedere faptul că Biroul Executiv al AJF Dolj nu a convocat până în prezent Adunarea Generală a AJF Dolj. Cu toate acestea, în situaţia în care se va decide sancţionarea AJF Dolj – depinde de sancţiunea aplicată – vor avea de suferit şi membrii afiliaţi (echipele – n.r.). Precizez că o sancţiune de suspendare sau excludere va duce fără dubiu inclusiv la repercusiuni asupra membrilor afiliaţi ai AJF Dolj. Cu scuzele de rigoare pentru faptul că nu pot oferi un răspuns clar şi concis, vă rămân la dispoziţie pentru orice alte nelămuriri. Sper să pot da detalii mult mai clare după prima şedinţă a Comitetului Executiv (care va avea loc în luna februarie – n.r.), când se va discuta această problemă. Cu toate acestea, recunosc că îmi doresc ca AJF Dolj să ia măsurile necesare pentru convocarea Adunării Generale, intrarea în legalitate şi, implicit, evitarea aplicării unor sancţiuni din partea FRF“, a notat Adrian Stângaciu, admiţând că echipa care va ieşi campioană la finalul ediţiei nu va fi recunoscută în cazul în care AJF Dolj nu va intra în legaliate.
Conştienţi de pericolul la care sunt expuşi din cauza lui Nicu Neagoe şi a lui Sorin Pătraşcu, mai mulţi conducători ai echipelor afiliate au început să strângă semnături pentru a convoca Adunarea Generală Extraordinară, urmând să stabilească data alegerilor la AJF Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS