13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVasile Stângă: Sunt ardelean, mă ţin de cuvânt cu demisia

Vasile Stângă: Sunt ardelean, mă ţin de cuvânt cu demisia

Antrenorul naţionalei masculine de handbal, Vasile Stângă, a declarat luni, la revenirea în ţară după meciul cu Belarus, în urma căruia prima reprezentativă a ratat calificarea în play-off-ul CM, că echipa sa a avut ghinion la Minsk, dar a recunoscut faptul că „tricolorii“ au comis multe greşeli. „A fost ghinion. Nu am ştiut să păstrăm cele trei goluri de la Bucureşti, am făcut foarte multe greşeli individuale şi tehnico-tactice. Am ratat foarte mult şi finalul e că nu ne-am calificat. Este o mare dezamăgire, aveam speranţe mari, dar asta a fost presiunea jocului, miza şi-a pus amprenta pe anumiţi jucători, s-au făcut greşeli copilăreşti şi adversarul a profitat de asta. În plus, au avut un portar aflat într-o formă de zile mari“, a explicat antrenorul, la Aeroportul „Henri Coandă“. Stângă a reafirmat că va demisiona, aşa cum a promis în cadrul Comisiei Tehnice a Federaţiei Române de Handbal. „La ultima şedinţă a Comisiei Tehnice am promis un lucru şi mă ţin de cuvânt că, dacă nu mă calific cu echipa naţională, o să demisionez şi eu mă ţin de lucrul ăsta. De felul meu sunt ardelean şi, când spun un lucru, mă ţin de el. Aşa am spus, aşa am declarat şi nu am cum să-mi retrag vorbele. Şi eu am o parte din vină, toată lumea e vinovată“, a spus Stângă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS