20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBoroiban, nerăbdător să semneze cu ALRO

Boroiban, nerăbdător să semneze cu ALRO

Atacantul craiovean Laurenţiu Boroiban a confirmat ideea că este interesat să evolueze din retur pentru ALRO Slatina şi a punctat că la începutul săptămânii viitoare, când oficialii de la malul Oltului îşi vor relua activitatea, se vor finaliza şi actele. „Încă nu s-a finalizat nimic, aştept zilele următoare. Au fost discuţii de principiu, dar trebuie să ne mai întâlnim. Nu am discutat şi cu alte echipe, la ALRO e cel mai sigur, sunt şanse mari să ajung la Slatina. Cred că săptămâna viitoare se finalizează totul. Am înţeles că nea Jean Niţulescu (preşedintele formaţiei ALRO – n.r.) are acum nişte treburi, am vorbit cu el. Luni sau marţi cel mai sigur se va rezolva totul. Eu mi-aş dori să vin la ALRO“, a declarat, la olttv.ro, atacantul de 27 de ani. „Şanse de promovare nu mai sunt, dar nu ştim ce va decide Federaţia cu Timişoara şi Bistriţa“, a mai spus Laurenţiu Boroiban, fostul golgheter al grupării Gaz Metan Severin, formaţie de care s-a despărţit marţi, din cauza unor neînţelegeri cu antrenorul Marian Bondrea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS