17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDoar voleibalistele au bătut

Doar voleibalistele au bătut

Dintre cele patru echipe de la SCM-U Craiova care au evoluat sâmbătă, doar formaţia feminină de volei s-a impus, restul suferind eşecuri, unele chiar usturătoare

Weekendul trecut nu a fost deloc cu noroc pentru echipele de la SCM-U Craiova. Trei dintre ele, care au susţinut sâmbătă meciuri în campionat – volebaliştii şi cele două echipe de baschet (masculin şi feminin) – au ieşit de pe teren învinse, singura care s-a impus fiind formaţia de volei feminin. Aceasta din urmă a avut un meci mai uşor la Iaşi, cu formaţia locală Penicilina, şi a câştigat cu 3-0 (25-23, 25-17, 25-22). După opt etape disputate, jucătoarele pregătite de Berti Văsuică şi Puşa Dina ocupă locul şase în Divizia A1, cu 14 puncte. În ultima etapă din 2011, Cristina Zanfir şi colegele sale vor juca pe teren propriu, cu SCM CSU Argeş Piteşti, partida fiind programată miercuri, cu începere de la ora 17.00. Voleibaliştii de la SCM-U nu au putut să încheie anul cu o victorie, fiind învinşi, în deplasare, de formaţia CSM Agronomia Bucureşti, scor 3-0 (25-23, 25-18, 25-23), în cadrul etapei a 11-a din Divizia A1. „A fost un meci disputat, pierdut de noi pe fondul lipsei de concentrare în momentele-cheie. Am pierdut primul set la mare luptă, moment în care am pierdut puţin din tempo şi din încredere. Am pierdut pe finalurile de set şi asta ne-a costat. Ceea ce am reuşit în partidele cu Steaua şi Dej nu am mai reuşit cu CSM“, a spus după meci Dan Pascu, antrenorul principal al craiovenilor, care încheie 2011 pe locul nouă în clasament.

Înfrângeri categorice la baschet

Din păcate, ambele echipe de baschet ale clubului din Bănie au suferit eşecuri categorice, ce-i drept, în faţa unor adversari redutabili, din vârful clasamentului.
Fetele au jucat pe terenul liderului neînvins, CSM Târgovişte, şi au pierdut la scor, la o diferenţă de 57 de puncte, 102-45 (25-11, 29-7, 19-12, 29-15). Antrenorul Liviu Manea a trimis în teren următoarele jucătoare: Elsara Bettice Grrer (2 puncte), Natasa Mikic (8), Carla Donette Bartee (12), Andreea Gligă, Brandie Hoskins (14). Au mai intrat: Adelina Ştefan (2), Carmen Bonciog şi Irina Gavrilă. Mâine, în ultima etapă programată în acest an, Andreea Gligă şi colegele sale vor întâlni, pe teren propriu, de la ora 18.00, altă echipă tare din campionat, CSM Satu Mare.
Echipa masculină de baschet SCM-U continuă parcursul slab. Oltenii au contabilizat o nouă înfrângere, a opta consecutivă, pe teren propriu, fiind depăşiţi de CSM Oradea, scor 87-63 (22-18, 20-14, 17-15, 28-16), în cadrul etapei a 14-a. „Am evoluat bine aproximativ 25-30 de minute, după care am căzut. Avem probleme de lot, dar asta nu scuză evoluţia noastră. Suntem vinovaţi cu toţii de acest insucces, dar astăzi (n.r. – sâmbătă) sunt trist pentru că nu am arătat un baschet frumos. Ne pregătim de jocul de la Otopeni, unde mergem să câştigăm, după care în pauză vom analiza situaţia echipei“, a spus antrenorul principal al craiovenilor, Andelko Mandic, fostul căpitan al echipei orădene. Pentru SCM-U au jucat: Vladimir Vlaskovic (7puncte), LeVar Seals (12), Iulian Orbeanu (2), Branislav Tomic (18), Iovan Bajic (14). Au mai intrat: Cătălin Petrişor, Constantin Amarghioalei (2), Mihai Gavrilă (5) şi Horia Codin (3). Oltenii vor juca miercuri în deplasare, de la ora 16.15 (TVR3), cu CS Otopeni. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII