16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportIoana Doagă, vicecampioană europeană

Ioana Doagă, vicecampioană europeană

Aşa cum şi-a propus, atleta Ioana Doagă, legitimată la CS Universitatea Craiova, a urcat pe podium la Campionatul European de cros, desfăşurat ieri, la Velenje (Slovenia). Eleva lui Dan Betini a obţinut argint la junioare, individual, după ce a condus cursa 1.000 de metri. Ea a fost depăşită cu o singură secundă de noua campioană, Emelia Gorecka (Marea Britanie), care a străbătut distanţa de 3.970 m în 13 minute şi 13 secunde. Podiumul a fost completat de Ameliei Terzic (Serbia) – 13’22”.
„Este un rezultat deosebit, mai ales că este an preolimpic. Sportiva a demonstrat că are resursele necesare să lupte pentru realizarea baremului pentru Jocurile Olimpice de la Londra, chiar dacă nu aceasta este proba în care va lupta. Suntem un club sărac, dar ne bucurăm că am reuşit să o convingem pe Doagă să fie legitimată numai la noi, după ce a încheiat socotelile cu CSM Piteşti, club cu care avea dublă legitimare“, a spus Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova. Anul trecut, semifondista română, în vârstă de 19 ani, obţinuse medalie de bronz la Europenele de cros, cu echipa României, iar ieri a fost aproape de aceeaşi performanţă. În clasamentul pe echipe la junioare, România (Ioana Doagă, locul 2, Monica Florea, locul 14, Anca-Maria Bunea, locul 23, şi Elena Panait, locul 36) a ratat de puţin podiumul, clasându-se pe locul 4, după Marea Britanie, Rusia şi Germania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS