Acasă Sport Dulcea s-a despărţit de ALRO, urmează Surugiu

Dulcea s-a despărţit de ALRO, urmează Surugiu

Atacantul Adrian Dulcea (32 de ani) s-a despărţit ieri de divizionara secundă ALRO Slatina, chiar dacă mai avea contract cu gruparea olteană până la finalul actualului sezon. „Am discutat şi ne-am înţeles în ceea ce privește rezilierea contractului. N-au fost probleme de nici un fel, am dat mâna elegant şi
ne-am despărţit prieteni. Perioada petrecută la Slatina a fost una cu soare în prima parte, apoi una cu furtună, asta numai din punct de vedere profesional. E clar că atât timp cât nu am jucat, nu pot să fiu mulţumit şi e bine ca fiecare să ne vedem de drum în viaţă“, a spus Dulcea, pentru gazetanoua.ro. „Vreau să mă liniştesc o săptămână sau două, pentru că e o perioadă grea pentru mine, nu am mai trecut prin aşa ceva. Le urez multă baftă celor de la ALRO, să-şi îndeplinească obiectivele, sper din tot sufletul să promoveze“, a completat Adrian Dulcea.
Alt jucător de care s-ar putea despărţi ALRO în perioada următoare este Olivian Surugiu (21 de ani), care ieri a purtat o primă rundă de negocieri cu oficialii clubului slătinean. „Încă nu mi-am reziliat contractul, urmează să mai discutăm mâine (astăzi – n.r.)“, a precizat fostul mijlocaş al Universităţii Craiova.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version