8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlexandra Gogoriţă: Mi-ar fi plăcut să merg în Brazilia

Alexandra Gogoriţă: Mi-ar fi plăcut să merg în Brazilia

Interul formaţiei SCM Craiova a participat cu naţionala României la Trofeul Carpaţi de la Severin, dar Alexandra nu a fost inclusă de selecţionerul Radu Voina în lotul de 18 jucătoare pentru Campionatul Mondial din Brazilia

Handbalista Alexandra Gogoriţă, de la SCM Craiova, a avut parte de o săptămână specială. Jucătoarea de 20 de ani se pregătea, la fel ca şi coechipierele sale, de o pauză de o săptămână, când a primit un telefon neaşteptat din partea selecţionerului naţionalei României. Radu Voina, care în dese rânduri a spus despre Gogoriţă că este o jucătoare cu un braţ puternic şi aruncă bine, a chemat-o la lotul naţional pentru Trofeul Carpaţi, în locul Patriciei Vizitiu, accidentată la nas în meciul Oltchim – Itxako. „Am fost anunţată să mă prezint la Bucureşti la vizita medicală alături de celelalte fete, după care am fost trimisă acasă să îmi iau echipamentul, apoi am mers la Drobeta Turnu Severin. Am fost surprinsă de această selecţie“, a spus jucătoarea născută în Corabia, care la începutul acestui an şi-a făcut debutul la naţionala mare.

A marcat un gol
 
Din cele trei partide disputate de România la Trofeul Carpaţi, Alexandra Gogoriţă, care a fost susţinută în tribună de părinţi, a evoluat doar în meciul cu Macedonia de sâmbătă, câştigat clar de tricolore cu scorul de 36-16. A stat pe parchet zece minute, timp în care a reuşit un gol. În celelalte două a fost pe bancă alături de colege, dar nu a fost trecută pe foaia de joc, acolo unde pot fi înscrise doar 18 handbaliste.
 
Pe post cu Amariei, Meiroşu şi Cartaş

După turneul de verificare de la Severin, câştigat de România la golaveraj, selecţionerul Radu Voina a anunţat lotul de jucătoare pe care se va baza la Campionatul Mondial din Brazilia, competiţie care va debuta la începutul lunii viitoare.
Alexandra, care la naţională evoluează pe acelaşi post cu Adina Meiroşu, Carmen Amariei şi Carmen Cartaş, a fost anuntaţă că va rămâne acasă.
O decizie care nu a surprins pe mulţi, dar dureroasă pentru Alexandra, care la 20 de ani a fost aproape de o convocare pentru o competiţie majoră.
„Mă aşteptam să nu mă convoace, având în vedere că am fost chemată pe ultima sută de metri, dar decizia a fost o lovitură grea pentru mine, în primul moment. Sunt conştientă că şi evoluţia mea la echipa de club, unde nu am reuşit să obţinem nici o victorie, a contat. A fost trist să văd în toate ziarele lotul, apoi la final precizarea că Gogoriţă a rămas acasă.
Mi-ar fi plăcut să merg în Brazilia“, a spus jucătoarea care de acum se gândeşte la campaniile viitoare de calificare. Alte colege de generaţie ale jucătoarei craiovene au prins lotul care va pleca la sfârşitul acestei săptămâni în Brazilia. Este vorba de portarul Denisa Dedu şi Eliza Buceschi.
La CM din Brazilia, România va juca în grupa C, la Sao Paolo, alături de reprezentativele Franţei, Braziliei, Tunisiei, Cubei şi Japoniei. Tricolorele vor avea de luptat şi cu fusul orar, urmând să dispute două meciuri de la ora României 23.15, iar unul după miezul nopții, de la 1.45. Programul meciurilor României în grupa C este următorul: România – Tunisia (3 decembrie, ora 21.00, ora României), România – Cuba (5 decembrie, ora 21.00), România – Japonia (6 decembrie, ora 23.15), România – Brazilia (8 decembrie, ora 1.45) şi România – Franţa (9 decembrie, ora 23.15).
Alexandra Gogoriţă a revenit ieri la antrenamentele echipei de club şi va încuraja tricolorele din faţa televizorului. „Sper ca România să ia medalie, iar eu mă voi pregăti şi mai bine pentru viitoarele campanii de calificare“, a spus handbalista de la SCM Craiova, echipă pe care o vor prinde sărbătorile de iarnă pe ultimul loc în Liga Naţională.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII