9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportALRO vrea trei puncte

ALRO vrea trei puncte

Opt meciuri, o singură victorie şi trei remize. Linia de clasament a celor de la ALRO Slatina este ruşinoasă, iar cele şase puncte acumulate până acum ţintuiesc formaţia de pe malul Oltului în coada clasamentului. Trăind mereu cu speranţa, viteji în declaraţii, oltenii au rămas în urmă la fotbal, fiind obligaţi să joace fiecare partidă sub presiune. Sâmbătă, ALRO se deplasează la Deva, pentru meciul cu Mureşul din localitate, o echipă harnică, aflată pe locul şase, cu 12 puncte, dar şi cu mari probleme financiare. „Indiferent de problemele adversarului, toate lucrurile cred că depind de noi. Aşa cum au depins într-o oarecare măsură şi jocul trecut, când, chiar dacă am avut un gol anulat, am avut ocazii să ne desprindem în învingători, iar pe final am pierdut. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi la acest meci, depinde foarte mult de felul în care ne raportăm la joc şi reuşim să ne impunem jocul. Trebuie să plecăm încrezători la Deva. Păcat că n-am reuşit să facem al doilea pas săptămâna trecută, era important pentru noi, sper să recuperăm punctele pierdute pe teren propriu. Nu mai contează dacă au fost şi alţi factori care au contribuit la acest lucru. În privinţa moralului, făcusem un pas bun, n-am reuşit să-l facem pe al doilea, trebuie să reluăm şi să facem acelaşi lucru pe care l-am făcut la Oradea, să mergem să luptăm pentru cele trei puncte“, a declarat antrenorul Daniel Mogoşanu.
Partida dintre Mureşul Deva şi Alro Slatina se va disputa cu începere de la ora 11.00 şi va fi condusă de o brigadă de arbitri avându-i în componenţă pe Flavius Roşu (Timişoara) – la centru, Mihai Marica (Bistriţa) şi Alina Mihoc (Arad) – asistenţi. ALRO Slatina ar putea evolua în formula: Marinescu – Pasăre, Vişa, Grosu, Ed. Stoica – Sg. Popescu, Quist, Precup, Voicu – Ene, Dulcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS