9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportA venit şi prima victorie

A venit şi prima victorie

Handbaliştii de la CS Universitatea au spart gheaţa în acest sezon din Divizia A, seria B, cu o victorie obţinută joi seară, pe teren propriu, în faţa formaţiei HC Arad, scor 33-28 (16-7). După două eşecuri consecutive în primele două etape, ambele în deplasare, craiovenii au obţinut primul succes, dar cu preţul accidentării lui Niţu, în prima repriză. „Niţu are o entorsă care sperăm să nu-l ţină mult timp departe de teren pentru că traversa o perioadă bună. Referitor la joc, în prima repriză, băieţii au jucat cu determinare şi voinţă, iar în partea a doua, pe fondul unor greşeli ale noastre în atac şi ratări de la șapte metri, arădenii s-au apropiat“, a spus după partida cu Arad, Costin Dumitrescu, antrenorul principal al echipei CS Universitatea Craiova. Acesta şi „secundul“ Cătălin Popescu au trimis în teren următorii jucători: Trancă, Păun (portari), Cărăgui (11 goluri), Tache (4), Păuna (2), Luntraru (1), Muscalagiu (2), Maxim (1), Arsene (8), Crăciun (1), Niţu (2), Şerban (1), Călin şi Purcărea. Duminică, handbaliştii olteni joacă în deplasare, cu HC Odorhei II. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU