27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii cer suspendarea lui Teo Crăciunescu

Găzarii cer suspendarea lui Teo Crăciunescu

Prestaţia extrem de slabă a „centralului“ Teodor Crăciunescu (foto) de la partida FC Timişoara – Gaz Metan Severin, scor 2-1, nu a fost trecută cu vederea de oficialii olteni, care astăzi vor depune un memoriu la Comisia de Disciplină împotriva „fluieraşului“ vâlcean. „Am strâns probele video şi mâine (astăzi – n.r.) vom face memoriu la Comisia de Disciplină, pentru că prestaţia lui Crăciunescu a fost execrabilă. Nu contestăm victoria celor de la Timişoara, dar nici nu putem să nu remarcăm faptul că în primele 20 de minute a acordat o mulţime de lovituri libere pentru gazde, ştiind că au doi executanţi foarte buni, Goga şi Tameş. Ne-a dat cu mare uşurinţă şi cartonaşe galbene şi nu mă refer doar la Trifu, ci şi la Mitic şi Bălău, iar la lobul lui Boroiban din minutul 85 nu a acordat lovitură de la 11 metri şi cartonaş roşu, pentru că intrarea portarului Lepmets nu a avut nici o treabă cu mingea. Nu am criticat până acum maniera de arbitraj, dar Crăciunescu a fluierat într-o singură direcţie şi merită să stea câteva etape şi să reflecteze la ce a făcut“, a declarat, petru GdS, preşedintele severinenilor, Răzvan Lupu. Oficialul oltenilor s-a arătat optimist în privinţa viitoarei partide, considerând că Bodea şi compania vor strânge rândurile: „Ne aşteaptă un meci greu şi cu Unirea Alba Iulia. Pe lângă faptul că are un lot bun, trebuie să suplinim din nou absenţele din lot, pentru că şi Milan Mitic este la al patrulea cartonaş galben şi va sta. Pe lista suspendaţilor rămâne şi Cosic, care stă şi cu Alba Iulia, şi cu Gloria Bistriţa, dar revin şi Olah, şi Neacşa, ceea ce mai îndulceşte situaţia. Să nu uităm că Bodea va sta şi cu Unirea în tribună, deci e clar că nu va fi uşor… Oricum, eu sunt convins că băieţii vor strânge rândurile şi vor depăşi acest episod, iar la meciul de sâmbătă, cu ajutorul publicului, vor da totul pe teren şi vom câştiga“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS