14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSăndoi, supărat pe unii stranieri

Săndoi, supărat pe unii stranieri

Antrenorul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a declarat duminică, la conferinţă de presă de după reunirea selecţionatei „Under 21“, că a decis să nu mai convoace anumiţi fotbalişti români care evoluează în străinătate, deoarece este nemulţumit de atitudinea lor. „Există multe probleme cu această nouă generaţie, pentru că sunt mulţi jucători care evoluează foarte puţin la echipele de club. În afară de asta, sunt şi unele probleme de conduită, de aceea nici nu i-am mai convocat pe unii stranieri, până nu îşi schimbă atitudinea. Pentru că am avut jucătorii de la cluburile din afară care au venit cu cinci-şase kilograme în plus, iar asta nu este posibil la 21 de ani. Ei sunt principalii vinovaţi. Şi nu este vorba numai de greutate, ci şi de tratarea cu superficialitate a unor antrenamente şi a unor părţi din meci. La prima acţiune am avut şapte stranieri, pe Moldovan, Pena, Mladen, Stoian, Suciu, Alibec şi Grozav. Acum au rămas doar Moldovan şi Grozav, care s-a transferat în campionatul intern“, a spus Săndoi.
Acesta vrea şase puncte în partidele cu Kazahstan şi Letonia, programate la 2 septembrie (Alma Ata, ora locală 19.00), respectiv 6 septembrie (Mediaş, ora 19.00), în preliminariile turneului final al Campionatului European Under 21, ediţia 2011-2013. „Ne dorim două rezultate bune, care să ne menţină în cursa pentru locurile 1 şi 2. Ne dorim două victorii pentru că, având şase puncte, am aborda cele două partide cu Franţa de pe altă poziţie.  Din păcate, avem pentru aceste meciuri accidentaţi, e vorba de Gabi Matei, Răduţ şi Pleaşcă“, a mai spus Săndoi.
• Lucian Cazan

 Lotul „under 21“

Portari: D. Moldovan (Espanol Barcelona), D. Lazar (Pandurii).
Fundaşi: Râpă (Oţelul), Sg. Muth (Gaz Metan), Ad. Popa (FC Snagov), I. Rada (Pandurii), C. Bucur (FCM Târgu Mureş), Al. Ţigănaşu (Astra), D. Beţa (Sportul).
Mijlocaşi: Onicaş (Viitorul Constanţa), P. Anton (Gloria Bistriţa), Selagea (FC Bihor), Gh. Grozav („U“ Cluj), S. Pană (Concordia Chiajna), C. Matei (Astra), Brata (Pandurii), N. Stanciu (Unirea Alba Iulia), G. Enache (Dacia Mioveni), I. Năstăsie (Steaua).
Atacanţi: Ţucudean (Dinamo), Sg. Buş (FCM Târgu Mureş), Ad. Markus (FC Bihor).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS