Energia Pandurii va disputa la sfârşitul acestei săptămâni primele două jocuri amicale, ambele la Târgu Jiu, în compania echipei din Liga Naţională de handbal masculin, HC Caraş-Severin. Trupa lui Liviu Andrieş va disputa primul joc vineri, de la ora 17.30, iar cel de-al doilea are loc sâmbătă, de la ora 10.30, ambele fiind găzduite de Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Gorjenii vor mai participa la un triunghiular la Turda, în perioada 12-13 august, alături de Potaissa Turda, nou-promovată în Liga Naţională, şi Extrem Baia Mare. Prezenţa Energiei la acest turneu nu este însă confirmată 100%.