Acasă Sport Stoianof, dorit de Alro Slatina

Stoianof, dorit de Alro Slatina

Atacantul Universităţii Craiova, Ovidiu Stoianof (foto), ar putea îmbrăca în sezonul viitor tricoul echipei Alro Slatina, din Liga a II-a. Preşedintele executiv al formaţiei de la malul Oltului, Jean Niţulescu, a declarat că este interesat de fostul jucător al Craiovei care, prin eventuala sa venire, ar crea o concurenţă în linia ofensivă a slătinenilor. „Vrem să îl aducem pe Stoianof. Mâine (astăzi – n.r.) mă întâlnesc cu el şi o să vorbim. Rămâne să vedem dacă ne înţelegem“, a precizat Niţulescu, pentru gazetanoua.ro.
În decursul carierei sale, Ovidiu Stoianof a mai jucat pentru echipe ca Juventus Bucureşti, Universitatea Cluj sau Internaţional Curtea de Argeş.

Exit mobile version