16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNe-am aflat rivalii din cupele europene la handbal

Ne-am aflat rivalii din cupele europene la handbal

Echipele de handbal feminin Oţelul Galaţi, CSM Bucureşti şi HC Zalău şi-au aflat adversarele din cupele europene, după tragerea la sorţi de ieri, de la Viena. Oţelul Galaţi o va întâlni pe KHF Kastrioti (Kosovo) în turul doi al Cupei Cupelor, prima manşă fiind programată pe 1-2 octombrie, cea de-a doua pe 8-9 octombrie. În turul trei al Cupei EHF (turul pe 5-6 noiembrie, returul pe 12-13 noiembrie) se vor întâlni învingătoarea din partida SPR Lublin (Polonia) – CSM Bucureşti şi câştigătoarea confruntării din turul II, dintre Maccabi Ramat-Gan (Israel) şi Bnei Hertzeliya (Israel), cu HC Zalău. În Challenge Cup, handbalul feminin românesc nu are reprezentante.
În Liga Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi „U“ Jolidon Cluj şi-au aflat adversarele la finalul lunii trecute. Formaţia olteană va evolua în grupa preliminară D, cu SD Itxako, Dinamo Volgograd şi o echipă din turul doi preliminar, în timp ce „U“ Jolidon Cluj a fost repartizată în grupa 1, din turul secund, cu formaţiile Viborg, Rostov Don şi o echipă din turul I.
La masculin, în turul trei al Challenge Cup (turul în 26-27 noiembrie, returul în 3-4 decembrie), CSU Suceava va juca împotriva formaţiei Bnei Herzeliya (Israel), iar HC Caraş-Severin o va întâlni pe HK Spartak Varna (Bulgaria).
În turul trei al Cupei Cupelor, Energia Pandurii Târgu Jiu va da piept cu Pallamano Intini Noci, prima manşă având loc în Italia, pe 26-27 noiembrie, returul fiind programat pe 3-4 decembrie.
În turul secund al Cupei EHF (turul în 8-9 octombrie, returul în 15-16 octombrie), HC Odorheiu Secuiesc va juca împotriva unei echipe din turul preliminar al Ligii Campionilor.
Campioana HCM Constanţa va evolua în grupele Ligii Campionilor, aflându-şi adversarii încă de luna trecută, „marinarii“ întâlnind în grupa C pe HSV Hamburg, Cimos Koper, St. Petersburg HC, Wisla Plock şi o echipă din turul preliminar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS