13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCămătaru: Brandul Ştiinţei este decedat!

Cămătaru: Brandul Ştiinţei este decedat!

Fosta „Gheată de Aur“ a Europei împlineşte mâine 53 de ani, prilej pentru a-i solicita un interviu pe un subiect fierbinte în Craiova – situaţia critică a echipei-fanion de fotbal a oltenilor.
– În 2005, înainte de retrogradarea Universităţii, aţi declarat că Bănia fotbalistică este, ca şi oraşul, la pământ! Cum este acum Craiova, brandul Ştiinţei?
– Păi acum brandul Universităţii e… decedat! Înainte era la pământ, dar acum e decedat. Din păcate, o istorie întreagă s-a năruit. Nu ştiu ce comentarii să mai fac.
– Cum vedeţi viitorul fotbalului din Craiova după această a doua retrogradare?
– Viitorul? E sumbru.
– Se va trezi Craiova – autorităţi, oameni de afaceri, ar putea fi, în timp, o altă emulaţie ş.a.m.d.?
– Nu cred. Ar trebui să existe cineva care să organizeze, să declanşeze un spirit. Şi acest „cineva“, după părerea mea, ar trebui să fie autorităţile din Craiova. E greu ca doar o persoană fizică să se implice şi să reuşească.
– Pe vremurile acestea de criză, credeţi că este posibil să se facă o nouă echipă?
– Nu cred că, în Craiova, asta este o idee oportună.
– Aţi susţinut proiectul lui Victor Piţurcă în acest sens?
– Am susţinut doar ideea plecării lui Mititelu, ca finanţator, de la Universitatea, am făcut un fel de somaţie la adresa lui, ca să spun aşa. Am vrut ca Mititelu să-şi dea seama de situaţia critică în care a adus Universitatea.

N-au existat „duşmani“ decât în imaginaţia
lui Mititelu

– În relaţia cu Universitatea lui Mititelu, sunteţi considerat ca unul din oamenii de bază ai opoziţiei, chiar catalogat de unii suporteri drept „duşmanul“ echipei!?
– Nu comentez aberaţiile unora şi altora. Am mai spus-o, datorez totul fotbalului de performanţă din Craiova, m-am realizat prin Universitatea. Şi eu însă am dat totul pentru această echipă, adică, fără falsă modestie, am contribuit la performanţele ei, am pus câteva „cărămizi“ la brand. Faptul că am vorbit despre greşelile şi aberaţiile unui finanţator, vremelnic la echipă, înseamnă că sunt duşmanul echipei? Am constatat acum că, peste noapte, alţii au devenit duşmanii echipei! Cum ar fi, de exemplu, Piţurcă şi cei din grupul lui. Adevărul este unul singur: „duşmanii“ pe care îi tot aminteşte Mititelu nici n-au existat, sunt doar în imaginaţia acestui personaj obscur. El este singurul vinovat. Punct.

Nu mai există perii în România din cauza… periatului politic!

– Aveţi carnet de antrenor, dar n-aţi antrenat, aţi fost impresar FIFA, iar acum singura legătură cu fotbalul este aceea de observator. Aţi dispărut şi din peisajul politic. Sunteţi mai liniştit aşa?
– Sunt superliniştit! Fac jogging în fiecare zi şi sunt doar un spectator la… spectacolul politic şi fotbalistic din România.
– Îmi spuneaţi, în urmă ce ceva vreme, că aceste „spectacole“ v-au lăsat un gust amar!
– Da. Am plecat şi din politică deoarece nu era ceea ce credeam eu, ce mi s-a spus. Nu m-am dus în politică să mă îmbogăţesc. Eu am nişte principii în viaţă, dar când am văzut ce este în politică am plecat. Ce este pe acolo…! De aceea nu mai există perii în România…
– Perii? Nu prea înţeleg.
– Perii de… periat. Adică, mii de oamenii se periau între ei! Şi eu nu mai găsisem nici o perie!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

53 COMENTARII