24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGăman şi Bărboianu, aşteptaţi la Ştiinţa

Găman şi Bărboianu, aşteptaţi la Ştiinţa

Cei doi jucători olteni, în prezent la Dinamo, şi-au retras ieri cererile de constatare a nulităţii contractelor cu Universitatea, înţelegeri prin care ei ar trebui să revină, de la 1 iulie, la gruparea alb-albastră

Comisia pentru soluţionarea litigiilor a LPF a avut pe rol în şedinţa de săptămână trecută (17 mai) cinci dosare legate de pretenţiile unor jucători ai Universităţii, printre care şi solicitările lui Găman şi Bărboianu de constatare a nulităţii contractului de muncă prin care ei, de la 1 iulie 2011, ar trebui să revină în proprietatea Universităţii Craiova pentru următorii cinci ani. Cei doi jucători solicitaseră şi bani de la clubul din Bănie. LPF a comunicat că aceste cazuri sunt în pronunţare, dar ieri Găman şi Bărboianu au depus cereri pentru retragerea memoriilor.

Se mută procesul de la LPF la FRF?

„Am auzit de cererea de renunţare la judecată şi aceasta reprezintă tot o aventură profesională, la fel ca şi cererea de chemare în judecată. Abia aştept să văd dacă membrii Comisiei au curaj să admită această cerere de renunţare la judecată. Aceasta a fost formulată pentru că, aşa cum anunţasem de săptămâna trecută, şi jucătorii au înţeles că au pierdut procesul. E doar o încercare disperată de a limita consecinţele juridice ale pierderii acestui proces. De asemenea, se încearcă judecarea pe viitor a acestui litigiu la instanţele FRF, având în vedere că Universitatea a retrogradat. Ei vor asta în speranţa că acolo problema administrării probatoriului va fi tratată mai lejer“, a declarat Dan Idita, avocatul Universităţii Craiova, citat de gsp.ro. Până la închiderea ediţiei, CSL nu se pronunţase oficial asupra acestei noi situaţii în cazul Găman şi Bărboianu.
Cei doi au ajuns în iarnă în „Ştefan cel Mare“ după ce au fost declaraţi liberi de contract, după care au semnat cu Dinamo, echipă pentru care au evoluat în câteva meciuri din acest retur, fiind în lotul lui Dinamo, care dispută astă-seară finala Cupei României cu Steaua. Pe lângă aceste două cazuri deja celebre, CSL urma să se pronunţe aseară şi în privinţa cererii mai vechi a lui Florin Costea de încetare a raporturilor de muncă dintre el şi Universitatea, atacantul având şi pretenţii financiare de la club.

„Briliantul“, Dănănae şi Lopez, out!

În şedinţa de ieri a comisiei amintite de la LPF s-au judecat alte două cazuri referitoare la Universitatea: Ovidiu Dănănae a solicitat încetarea raporturilor contractuale şi pretenţii financiare, iar mijlocaşul Walter Lopez – rezilierea contractului, plus pretenţii financiare. Până la închiderea ediţiei, CSL nu s-a pronunţat. Pe lângă aceste cereri, atât atacantul Bujor, cât şi antrenorul Reghecampf cer să-şi primească drepturile financiare restante de la gruparea patronată de Adrian Mititelu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

44 COMENTARII