16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportGane nu s-a convins

Gane nu s-a convins

Divizionara secundă Gaz Metan CFR Craiova a dispus cu 2-1 de Minerul Mătăsari (locul 3 în C4), într-un joc de verificare disputat pe stadionul „Termo“ din Severin. Golurile învingătorilor au fost marcate, în prima repriză, de Daniel Oprea şi Samsun Malijani, ultimul fiind atacant brazilian aflat în probe.
„Am profitat de acest meci amical să văd jucătorii străini sosiţi în probe, juniorii din pepiniera clubului şi de la CSS Drobeta, precum şi pe jucătorii noştri care au evoluat mai puţin în acest retur. Cu siguranţă, vor mai fi partide de verificare pentru a mă edifica asupra potenţialului jucătorilor“, a spus antrenorul găzarilor, Jerry Gane, care a mizat pe următoarea formulă: Iordan – Voicu, Nicola, Rondac, Neacşu – Niţă, Rafael, Fernandes, Oprea – Yuki, Samsun. Au mai intrat: Dumitraşcu, Mitriţă, Amza, Domilescu, Dăbuleanu, Enea, Cioloca, Boierică.
Gaz Metan CFR Craiova ocupă locul nouă în clasamentul seriei a doua, iar sâmbătă, de la ora 11.00, va evolua, în deplasare, cu Voinţa Sibiu, partida contând pentru etapa a 27-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU