10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAluminiştii bat pasul pe loc

Aluminiştii bat pasul pe loc

Alro Slatina a obţinut doar o remiză „albă“ în deplasarea de la Arad, chiar dacă a dominat jocul cu ACU. Aluminiştii au început bine meciul şi au şi marcat, portarul Paul a degajat greşit în Dulcea, iar mingea a ajuns în poartă, însă arbitrul Cornel Făniţă a anulat golul pentru un presupus henţ (‘8). Elevii lui Corneliu Papură şi-au creat alte câteva ocazii bune de a marca până la pauză, prin Dulcea (‘14, ‘15), Quist (‘25) şi Precup (‘26), dar tabela a rămas nemodificată. „Scenariul“ s-a repetat şi în mitanul secund, Sergiu Popescu i-a pasat în faţa porţii lui Dulcea, iar acesta a reluat din câţiva metri în plasă, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid (‘65). Asaltul la poarta lui Paul a continuat, dar fără sorţi de izbândă.
La finalul disputei, antrenorul slătinenilor, Corneliu Papură, s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale. „Felicit băieţii pentru meci, pentru cum au luptat, pentru modul în care au adus mingea în faţa porţii. Acolo însă ne-a lipsit eficienţa. Meritam să înscriem cel puţin un gol. Nu pot să-mi dau seama dacă cele două goluri anulate au fost înscrise în condiţii regulamentare, dar la primul jucătorul meu a spus că mingea l-a lovit în faţă. Ne aflăm într-o formă bună, sper să continuăm la fel în cele trei meciuri care au rămas de disputat şi să încercăm să le câştigăm pe toate“, a spus Corneliu Papură.
Pentru Alro urmează un test dificil, duminică, de la ora 12.00, urmând să întâlnească pe stadionul „1 Mai“, pe CS Mioveni, una dintre contracandidatele la promovare.
•Alexandru Vîrtosu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU