11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGalaţi, oraşul visurilor Craiovei

Galaţi, oraşul visurilor Craiovei

Cum maşina de suspendat antrenori funcţionează din plin în era patronului-student al Craiovei, sâmbătă-duminică Universitatea a avut iarăşi parte de un scandal marca Adrian Mititelu: executarea (şi) a lui Reghe şi revenirea la Universitatea, ca antrenor, a lui Ţicleanu. Cu acest nou scandal la club, echipa a intrat pe teren cu obsedantul gând al victoriei, dar a evoluat destul de slab în prima jumătate de oră a partidei, deşi ar fi putut deschide scorul prin Subotici în două rânduri. Până la pauză, oltenii au marcat două goluri, primul însă fiind un fel de cadou făcut de arbitrul A. Vădan. La un contact între Stoianof şi Nicu Epaminonda, jucătorul gazdelor a simulat un fault al fundaşului Urziceniului şi arbitrul a acordat cu uşurinţă penalti Craiovei. Subotici l-a transformat impecabil, 1-0 (’32). Craiova ar fi putut majora imediat scorul, dar portarul Curcă a avut câteva intervenţii salvatoare la şuturile lui Firţulescu (‘38) şi Gugu (‘39). Cu două minute înainte de finalul primei reprize, la un corner executat de Gîngioveanu, veteranul Craiovei, Dorel Stoica, a înscris, cu capul, din şase metri, 2-0.
La reluare, „joagărul“ Dorel Stoica, dând o pasă a la Costică Ştefănescu, l-a deschis excelent pe Firţulescu, iar acesta a scăpat perpendicular spre poarta Unirii şi a rămas doar cu portarul Curcă în faţă, marcând fără probleme, 3-0 (‘50). Oaspeţii nu au reuşit golul de onoare deoarece Silviu Lung Jr. a fost pe fază şi a „anulat“ oportunităţile lui Ţene (‘76) şi Ad. Mihalcea (‘78). Universitatea termină meciul cu Florin Costea şi Mihai Dina în teren, noul-vechi antrenor Aurel Ţicleanu „încălzindu-i“ pe cei doi pentru finalul de foc al alb-albaştrilor din acest campionat. Florin Costea a fost însă huiduit de puţinii suporteri prezenţi la meci atunci când vedeta Craiovei, preferatul patronului Mititelu, a greşit o pasă.

Tăbîrcă: Sperăm să salvăm echipa!

La conferinţa de presă s-a prezentat unul dintre secunzi, Sandu Tăbîrcă, iar acesta a fost optimist: „Victoria de azi (duminică – n.r.) a costat multă energie. Felicitări echipei. Vom urmări meciul de diseară (duminică seară – n.r.) (Steaua – Gloria Bistriţa 3-1 – n.r.) Sperăm să salvăm echipa! Meciul l-am bifat la victorie, dar depindem şi de rezultatul Bistriţei. Sperăm ca accidentarea lui Dorel Stoica să nu fie gravă“.
În următoarea etapă, Universitatea joacă joi, la Galaţi, cu Oţelul. Antrenorul suspendat al Universităţii a pronosticat scorul acestui meci capital pentru echipa patronului Craiovei. „Mititelu să spună adevărul, a vrut să-l bage pe Costea în locul lui Subotici. Se vede cât de bine se pricepe la fotbal, uite unde a ajuns Craiova! O să ia şase la Galaţi cu Costea al lui!“, a afirmat Laurenţiu Reghecampf, conform gsp.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII