6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCSS Târgu Jiu, bronz la U 14

CSS Târgu Jiu, bronz la U 14

Contestat de fani, preşedintele secţiei de baschet a clubului Energia Rovinari, Marius Vlaicu, a intrat şi în dizgraţia antrenorului Slobodan Nikolic şi a jucătorilor. Sârbul a aflat cu stupoare că Vlaicu negociază cu tehnicianul Florin Nini pentru viitorul sezon, informaţie făcută publică într-un moment total nepotrivit.
„Pentru mine nu este deloc fairplay ce a făcut domnul Vlaicu atunci când a dezvăluit pe un post de radio din Târgu Jiu faptul că deja s-a angajat în discuţii cu alt antrenor. Ca şi preşedinte, după terminarea sezonului, el avea tot dreptul să facă asta, dar nu în acel moment, când echipa avea de jucat două partide oficiale importante la Iaşi. Mai ales că scorul din Play-out era atunci 1-1 şi toată lumea trebuia să se concentreze la cele două meciuri“, a declarat Nikolic.
De asemenea, Porter Troupe şi Louis Darby au fost consternaţi de afirmaţiile lui Vlaicu că şi-ar căuta echipe în America de Sud.
„Am fost de-a dreptul şocat când am citit ştirea aceea că deja eu şi cu Louis ne căutăm altă echipă. Mi s-a părut scandalos şi abia după aceea am priceput că, de fapt, vrea să se mute responsabilitatea doar pe umerii echipei. Încearcă să ne dea plecaţi pentru a spune după aceea că, de fapt, nu el a vrut să plecăm, ci noi am dorit… În felul ăsta vrea să scape de noi. Să nu ne învinovăţească pe noi pentru că ne-am pregătit, în condiţiile în care aveam şi probleme cu banii. Tot timpul ni s-a promis de către domnul Vlaicu că o să se rezolve, că banii or să intre, că deja au intrat o parte din ei şi când verificam nu se întâmpla nimic. Apoi iar venea cu alte promisiuni… Deşi nu ducem lipsă de oferte, atât eu, cât şi Darby avem ca primă opţiune Energia. Suntem parte din echipă“, a declarat Troupe. Baschetbaliştii au primit asigurări de la preşedintele clubului Energia, Ion Surdu, că-şi vor încasa banii restanţi, într-o şedinţă ad-hoc ţinută în pauza jocului, la care nu a participat şi Vlaicu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS