13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlro n-a găsit golul cu Arieşul

Alro n-a găsit golul cu Arieşul

Slătinenii au rămas cu un gust amar după deplasarea de la Turda, unde au obţinut doar o remiză, scor 0-0, iar suporterii olteni au fost „corectaţi“ de forţele de ordine cu obiectele din dotare.

Aflaţi în cursa pentru primele locuri ce duc în Liga I, jucătorii de la Alro Slatina au la fiecare meci misiunea de a obţine punctaj maxim, însă cele trei puncte nu sunt contabilizate de fiecare dată, chiar dacă prestaţia ar fi fost cea potrivită. S-a întâmplat şi la Turda, unde formaţia locală, Arieşul, a reuşit să menţină tabela „curată“, spre regretul lui Corneliu Papură şi al companiei, care au susţinut cu tărie că acest 0-0 nu este un rezultat. „Cu siguranţă meritam să înscriem la oportunităţile pe care ni le-am creat. Şansa nu a fost de partea noastră, am fost destul de neinspiraţi în faţa porţii. Ăsta este marele regret al meciului cu Turda. Modul nostru de exprimare pe teren a arătat că am venit aici să luăm trei puncte, având în vedere că ne-am creat foarte multe oportunităţi, situaţii pe care nu trebuia să le irosim, dar aşa este la fotbal“, a spus „Papi“, care consideră că echipa sa păstrează încă şanse la promovare. „Nu e un campionat compromis absolut deloc, mai sunt jocuri de disputat. Încercăm să câştigăm fiecare meci. Obiectivul este acela de a face o echipă competitivă. Dacă vom reuşi promovarea în acest an va fi foarte bine, dacă nu, vom încerca în sezonul viitor“, a declarat Papură.
De partea cealaltă, antrenorul Arieşului, Florin Fabian, a spus că rezultatul este echitabil şi că arbitrajul l-a nemulţumit. „Am întâlnit o echipă bună de Liga a II-a, care cred că a avut ca obiectiv promovarea, dar acum nu ştiu dacă mai are şanse. Ştiam că o să avem un meci greu, Alro e o formaţie cu jucători tehnici, cu viteză de joc bună. A fost un meci pe care îl puteau câştiga ambele echipe, cu ocazii de fiecare parte, dar per ansamblu cred că rezultatul e echitabil“, a spus Fabian. „Din păcate, arbitrajul m-a nemulţumit. Arbitrul trebuia să dea un cartonaş roşu încă din prima repriză, când jucătorul nostru scăpa perpendicular pe poartă şi era un fault ca ultim apărător. Au fost şi alte momente în care putea să fie imparţial, dar ăsta e fotbalul. De la Alro, Precup e un jucător foarte bun pentru Liga a II-a“, a completat Florin Fabian.

Suporterii aluminiştilor au fost bătuţi

Alro a fost însoţită de galerie şi la Turda, însă, din nefericire, brigada „Slatina 1368“ a fost provocată în permanenţă de localnici, iar la primul „răspuns“ fanii au fost luaţi în primire de forţele de ordine, care nu s-au sfiit să le aplice o corecţie fizică, după cum notează liga2.ro. În minutul 70 al disputei de vineri, unul dintre copiii de mingi a smuls steagul brigăzii slătinene şi a fugit către susţinătorii Arieşului, iscând un scandal de proporţii în tribune, deoarece oltenii care l-au urmărit au intrat în conflict cu spectatorii şi cu forţele de ordine. Un suporter slătinean, căzut la pământ, a fost lovit cu pumnii şi picioarele de cei aflaţi în zonă, iar ceilalţi membri ai galeriei au ieşit în parcarea stadionului, unde au fost întâmpinaţi de jandarmi şi stewarzi, derulându-se şi acolo alte scene violente. După câteva minute de coşmar, susţinătorii celor de la Alro Slatina au reuşit să părăsească stadionul în formaţie completă, însă cu destule traume şi fără steagul care îi reprezenta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS