3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPârvulescu: Se naşte o echipă frumoasă la Tg. Jiu

Pârvulescu: Se naşte o echipă frumoasă la Tg. Jiu

Oficialii grupării gorjene estimează că, în maximum trei ani, cu Petre Grigoraş pe banca tehnică, Pandurii Târgu Jiu poate emite pretenţii de cupe europene

Deşi nu sunt scăpaţi complet de grijile retrogradării, pandurii încep să-şi facă planuri de performanţă. Dacă preşedintele CA al clubului Pandurii, Marin Condescu, susţinea de curând, când echipa sa era încă în zona retrogradării, că atacă din sezonul viitor cupele europene, iată că şi alţi oficiali îi ţin isonul, dar cu mai multă precauţie. Jocul echipei, tinereţea lotului şi valoarea fotbaliştilor îi îndreptăţesc să spere la mai mult în anii viitori.
„Dacă vom continua în aceeaşi notă sunt sigur că vom ajunge să facem şi performanţă. În doi-trei ani, cu Petre Grigoraş antrenor, putem să ne batem pentru accederea într-o cupă europeană. Aici se naşte o echipă frumoasă, care poate face o treabă bună“, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu. Clubul va căuta mai întâi în curtea proprie şi apoi în altă parte, cei din conducere fiind încurajaţi de evoluţiile bune ale lui Pleaşcă, Rada şi Avramescu. „Aţi văzut că deja trei tineri au jucat. Pleaşcă, Avramescu şi Rada nu cred că au dezamăgit. Li s-a dat o şansă, acum trebuie să tragă tare pentru a păstra tricoul. Aşa vom continua şi la vară cu politica de transferuri, vom căuta mai întâi în curtea noastră, unde cu siguranţă vom găsi ceva. Nu vor fi mai mult de două-trei achiziţii. Avem jucători de perspectivă în vizor“, a spus Pârvulescu.
Cât despre plecări, nici acestea nu vor fi numeroase pentru a nu afecta omogenitatea. Cu excepţia lui Gabi Matei, achiziţionat deja de Steaua Bucureşti, maximum doi jucători se vor despărţi de panduri. „Gabi poate ajunge un jucător mare pentru că are potenţial. Alte plecări nu vor mai fi pentru că avem cinci-şase jucători pe care cu greu îi putem înlocui. Dar cred că în vară vom avea cel puţin cinci oferte pentru jucătorii noştri, care sunt foarte tineri şi talentaţi. Poate e normal ca în fiecare pauză competiţională să dai drumul unui jucător, dar nu mai mult. E bine şi din punct de vedere financiar pentru club că ia bani, dar de partea cealaltă nu e indicat să dai mai mulţi întrucât distrugi omogenitatea. O echipă nu stă într-un jucător, dar în mai mulţi da“, a declarat Pârvulescu.

Grig se teme de Sportul

Petre Grigoraş se aşteaptă la un joc dificil în Regie, pentru că echipei Pandurii îi vor lipsi patru jucători de bază. Cel mai mult va conta absenţa căpitanului Mihai Pintilii, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. Pe lista indisponibililor de la Pandurii mai sunt Vlad Chiricheş, Alexandre Cardoso şi Marian Pleaşcă. „Chiricheş revine cu Steaua. Va fi foarte greu cu Sportul, nu va fi un joc de vacanţă. Avem multe absenţe. O să vedeţi ce înseamnă lipsa lui Pintilii. E omul care coordonează totul în jocul nostru, cel care împinge echipa de la spate“, a spus Grigoraş. Pleaşcă vine după o accidentare, dar a reintrat în programul normal de pregătire. În schimb, Chiricheş se pregăteşte separat sub comanda preparatorului fizic, iar Cardoso se află la o clinică sportivă din Târgu Mureş la tratament. Brazilianul a scăpat de operaţie, verdictul medicilor fiind mai blând decât se aştepta. Perioada de refacere este estimată la două săptămâni.

Pandurii, liberi de Paşte

După partida cu Sportul Studenţesc programată vineri, fotbaliştii de la Pandurii vor primi două zile libere, urmând să revină la pregătire luni. „Băieţii vor petrece Sărbătorile de Paşti în familie. O zi sau două în sânul familiei rezolvă multe probleme din punct de vedere mental pentru un jucător care depune un efort foarte mare din punct de vedere fizic“, a declarat secundul pandurilor, Marian Dinu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS