16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFC Barcelona n-a stat la discuţii cu Şahtior Doneţk

FC Barcelona n-a stat la discuţii cu Şahtior Doneţk

La finalul meciului, fanii catalani le-au arătat „una manita“ (mânuţa de goluri) jucătorilor formaţiei ucrainene, care, deşi nu a jucat rău pe „Camp Nou“, a fost pedepsită drastic de „extratereştrii“ lui Josep Guardiola

Uneori nu-i de ajuns doar să vrei, trebuie să şi poţi, cam asta este lecţia pe care au învăţat-o Mircea Lucescu şi elevii săi, după Barcelona – Şahtior 5-1 (2-0), din prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. „Am pierdut în faţa unei maşinării perfecte“, afirma „Il Luce“ la finalul unui meci în care echipa sa nu s-a prezentat rău, doar că adversarul a speculat fiecare greşeală. Meciul a început practic de la scorul de 1-0 pentru gazde, după ce Andres Iniesta (‘2) a punctat rapid, iar replica Şahtiorului nu a întârziat, dar nu a fost concretizată şi pe tabela de marcaj. Barca s-a desprins prin golurile lui Daniel Alves (‘34) şi Gerard Pique (‘53), „minerii“ punctând şi ei prin Rakiţki (59). Când se părea că Şahtior reintră în joc, Seydou Keita a făcut 4-1 (‘60), iar Xavi a închis tabela în minutul 86, „îngheţând“ tabela la 5-1, rezultat în urma căruia Barcelona este cu un pas în semifinale, unde va întâlni marea rivală Real Madrid.
Răzvan Raţ a jucat tot meciul la Şahtior, primind un cartonaş galben, astfel că va rata partida retur, la fel ca şi Iniesta, manşa a doua fiind programată marţi (12 aprilie), pe „Donbass Arena“.
FC Barcelona: Valdes – Dani Alves, Pique, Busquets, Adriano (‘77, Maxwell) – Xavi, Mascherano, Keita – Villa (‘70, Pedro), Messi, Iniesta (‘90, Affellay). Antrenor: Josep Guardiola.
Şahtior Doneţk: Pyatov – Srna, Iscenko, Rakiţki, Raţ – Mkhitaryan, Hübschmann (‘82, Eduardo) – Douglas Costa, Jadson (‘70, Fernandinho), Willian (‘75, Alex Teixeira) – Luiz Adriano. Antrenor: Mircea Lucescu.

Raţ, „urecheat“
de Lucescu

La zona mixtă s-a petrecut un „episod“ mai puţin obişnuit. Răzvan Raţ, în timp ce acorda un interviu pentru TVR 1, a fost dojenit de antrenorul său. „Spune că am luat două goluri din cauza ta“, i-a „suflat“ Mircea Lucescu, replica fundaşului venind imediat: „M-am săturat de criticile astea, nici măcar nu sunt obiective, unde am greşit? Nu mai vreau să aud şi să spun nimic“, a comentat sec Răzvan Raţ, abţinându-se cu greu să nu-i răspundă cu aceeaşi monedă tehnicianului său.
Legat de meci, internaţionalul român a spus că diferenţa de pe tabelă este mare comparativ cu ceea ce a fost pe teren. „Nu ştiu dacă asta e diferenţa între noi şi Barca, dar cred că s-a văzut că am venit să ne jucăm şansa. Am avut şi noi o grămadă de ocazii şi, dacă reuşeam să fructificăm cel puţin jumătate din ele, altul ar fi fost cursul jocului. O să ne jucăm şansa până la capăt. Ce va fi la Doneţk vom vedea“, a spus Raţ.
La rândul său, Mircea Lucescu s-a declarat foarte nemulţumit de evoluţia jucătorilor săi: „A mers totul bine. Le-am dat posibilitatea să câştige meciul şi să meargă mai departe în competiţie. Am pregătit meciul foarte bine, dar Barcelona nu iartă când adversarul greşeşte. La experienţa jucătorilor mei, nu este permis să greşească în asemenea mod. Barcelona are nişte automatisme de care noi puteam profita, dar acum e prea târziu, la acest scor nu se mai poate face nimic. Ştiam încă de la tragerea la sorţi că nu avem nici o şansă să mergem mai departe“.

Pep Guardiola: Mi-e teamă de Madrid!

Intervievat de Gică Popescu, antrenorul Barcei, Pep Guardiola, a spus că nu se gândeşte încă la meciul cu Real Madrid, din semifinale, deoarece mai este de jucat şi returul cu Şahtior. „Despre Şahtior cred în continuare aceleaşi lucruri. Este condusă de un antrenor cu experienţă şi mi-e teamă de Real. Va trebui să jucăm la Doneţk mai întâi, iar apoi ne vom gândi la Real Madrid“, a spus Guardiola pentru TVR 1. În conferinţa de presă, Pep nu a uitat să-şi laude echipa: „Au făcut o partidă extraordinară. Dani Alves are mai multe calităţi decât defecte şi ştie să ne dăruiască multe lucruri“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU