10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Salvaţi de Mutu

România – Luxemburg 3-1
Stadion „Ceahlăul“ – Piatra Neamţ, spectatori:12.000.
Au marcat: Mutu ‘25, ‘68, Zicu ‘78 / Gerson ‘22.
România: Tătăruşanu – Săpunaru, Tamaş (‘65, D. Goian), Gardoş, Raţ – G. Mureşan, Ropotan – B. Stancu (‘46, Torje), Mutu (‘84, Alexe), Zicu – Marica. Selecţioner: Răzvan Lucescu.
Luxemburg: Joubert – Schnell (‘90, Martino), Blaise, Hoffmann, Mutsch – Payal, Gerson (‘58, Da Mota), Peters, Bettmer (‘81, Laterza) – Joachim, Leweck. Antrenor: Luc Holtz.
Cartonaşe galbene: Tamaş ‘36, Ropotan ‘87 / Blaise ‘18, Mutsch ‘82.
Au arbitrat: H. Gocek – S. Ok, A. Tascioglu (Turcia).

România a jucat lamentabil în prima repriză, dar în cea de-a doua a surclasat-o pe Luxemburg şi continuă să se agaţe de şansele de calificare la Campionatul European din 2012

Naţionala de fotbal a României a reuşit să contabilizeze prima victorie din Grupa D preliminară de la Euro 2012, scor 3-1 (Mutu ‘25, ‘68, Zicu ‘78 / Gerson ‘22), „victima“ fiind echipa similară a Luxemburgului. În urma acestui rezultat, clasamentul grupei D arată astfel: 1. Franţa 12 puncte; 2. Belarus 8 puncte (golaveraj 3-1); 3. Albania 8 puncte (golaveraj 4-4); 4. Bosnia 7 puncte; 5. România 5 puncte; 6. Luxemburg 1 punct.
La finalul jocului, selecţionerul Răzvan Lucescu a recunoscut că Adrian Mutu l-a „salvat“ de la „dezastru“, punctând că echipa sa a câştigat mai uşor cu Luxemburgul decât a făcut-o Franţa, un motiv în plus să creadă în calificare. „S-au făcut cinci puncte. Am depăşit perioada în care am jucat meciurile foarte grele afară. Fiecare partidă care va veni va fi ca o finală. Primul meci este contra Bosniei. Ştiam că vor fi agresivi, doar noi şi Bosnia le-am marcat celor din Luxemburg trei goluri, Franţa s-a chinuit foarte tare cu ei. Am făcut o primă repriză modestă şi o a doua foarte bună. Intrarea lui Torje a schimbat ritmul. Mutu este jucătorul de mare talent pe care îl are fotbalul românesc. Ştiam acest lucru. Şi-a făcut treaba, ne-a băgat din nou în joc, dar a fost şi cu ajutorul celorlalţi jucători. Avem nevoie de el, iar comportamentul lui a fost foarte bun, de mare profesionalism“, a spus Răzvan Lucescu la TVR 1.

Tricolorii jubilează

Cei doi marcatori din tabăra română, Adrian Mutu şi Ianis Zicu, s-au declarat bucuroşi de victoria contra Luxemburgului, afirmând că România se poate califica la CE din 2012, găzduit de Polonia şi Ucraina. „A fost un meci pe care ni l-am făcut greu. Am fost însă capabili să întoarcem rezultatul. Nu suntem pe acelaşi nivel cu naţionala Luxemburgului. Norocul nostru a fost că am egalat rapid. În Bosnia nu am avut nici un sistem, doar ne-am apărat. Acum nu avem nimic de pierdut, chiar dacă stai în poartă, tot poţi să pierzi. Trebuie să credem în calificare“, a spus Adrian Mutu. „Luxemburg e un adversar incomod. Toate echipele au câştigat foarte greu cu ei. Importante sunt cele trei puncte care ne menţin în cursa pentru calificare. Ne doream foarte mult să câştigăm. Acum nu ne rămâne decât să fim concentraţi pentru următoarele partide şi să luăm cât mai multe puncte. Selecţionerul ştie cel mai bine cum să ne pună în teren“, a spus Ianis Zicu la televiziunea naţională.
La fel de optimist s-a arătat şi olteanul Răzvan Raţ: „Am câştigat trei puncte şi atât. Mutu este un jucător de care avem nevoie, însă el nu poate juca singur. Rezultatele echipei depind de prestaţia tuturor jucătorilor. Echipa naţională nu joacă aşa cum îşi doresc suporterii şi cum ne-am dori şi noi, dar sperăm ca în următoarele partide să le schimbăm această impresie“, a punctat Răzvan Raţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS