10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGăzarii se distrară cu Valea Copcii

Găzarii se distrară cu Valea Copcii

Rămasă fără parteneră de „joacă“ în etapa a 17-a din Liga a II-a, seria a 2-a, Gaz Metan CFR Craiova şi-a umplut timpul liber cu un joc amical, susţinut sâmbătă, pe stadionul „Termo“ din Severin, în compania divizionarei judeţene Minerul Valea Copcii (locul 2). Elevii lui Jerry Gane n-au avut milă cu adversarii şi le-au administrat o „bătaie“ cruntă, scor 8-0 (4-0), marcatori fiind Yuki Nakamura (‘12), Alin Vigariu (‘19), Bogdan Chirea (‘29), Ionuţ Neacşa (‘42), Marius Voicu (‘64), Daniel Oprea (‘68, ‘75) şi Patrian Trifu (‘77).
Acesta a fost primul joc pe care Gaz Metan CFR l-a susţinut în faţa suporterilor severineni, Jerry Gane mizând pe următoarea formulă: M. Neagoe – Roşianu, Nicola, Cruşoveanu, B. Cosmin – Neacşa, Mitic, Vigariu, Chirea – Yuki, Trifu. Pe parcurs au mai intrat: Iordan, Niţă, Voicu, Firoiu, Fl. Pârvu, Rioşanu, Oprea şi Bălaşea. De partea cealaltă, Minerul Valea Copcii, echipă antrenată de Dumitru Bălu, i-a avut pe teren pe: Nedelcea – Buşoi, Falcue, Merluţă, Răceanu – Ungureanu, Anghel, Cioabă, Pais – Rotaru, Seinu. Au mai jucat: Tiţa, A. Petrică, Stăncioi, Fâşic, Pădureanu, Burincă şi Funieru.
Pentru Gaz Metan CFR, „vacanţa“ se prelungeşte, găzarii urmând să stea şi în etapa a 18-a, întrucât şi FC Silvania s-a retras din competiţie, însă de data aceasta vor contabiliza trei puncte la „masa verde“. Altfel, staff-ul tehnic încearcă să stabilească o nouă partidă amicală, pentru ca jucătorii olteni să rămână „conectaţi“ la campionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU