14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportIon Crăciunescu: Mititelu a făcut gafe impardonabile!

Ion Crăciunescu: Mititelu a făcut gafe impardonabile!

Fostul preşedinte al Universităţii a radiografiat pentru GdS momentul critic de la clubul de fotbal din Bănie, fiind de părere că finanţatorul Craiovei, pe lângă lucruri bune, a făcut şi greşeli mari

Evoluţia bună a Victoriei Brăneşti din partida cu CFR Cluj a creat emoţii printre oficialii olteni, iar Adrian Mititelu se aşteaptă ca Universitatea să aibă luni un meci mai greu decât a fost cel cu Steaua, catalogând formaţia din comuna Brăneşti drept „foarte bună“.
– Universitatea Craiova a ajuns să aibă emoţii pentru un joc cu o echipă sătească, Victoria Brăneşti!
 – E trist, dar aceasta-i realitatea!
 – Cum de am ajuns până aici?
– Când lucrurile sunt bune la o echipă, principalul „artist“ este conducătorul. Iar când lucrurile nu merg bine, tot conducătorul este principalul artist! Aşa trebuie judecate lucrurile, aşa văd eu problema.
– Această judecată este valabilă, se subînţelege, şi în cazul Universităţii Craiova…
– Eu am spus-o deseori că Adrian Mititelu a făcut lucruri bune la FC Universitatea, dar, de-a lungul timpului, a făcut şi nişte gafe impardonabile. Aceste greşeli ale finanţatorului s-au răsfrânt şi asupra echipei. În plus, mai este una care nu-mi place la Universitatea de astăzi…

„Nu mai există spiritul de dăruire“

– Exemplificaţi-o.
– Nu mai există acel spirit de dăruire extraordinară al jucătorilor olteni. Acest spirit nu prea lipsea Ştiinţei. Era unul din atuurile Craiovei. Pe lângă îndârjirea aceea oltenească recunoscută, mai era şi o dăruire, tot oltenească, dacă-mi permiteţi această repetiţie în exprimare. Şi asta n-am prea văzut la toţi jucătorii actuali ai Universităţii Craiova.
– Pronostic pentru meciul de luni, Universitatea – Brăneşti?
– Nu prea sunt bun la pronosticuri şi evit să ofer. Mi-aş dori, evident, să câştige Universitatea Craiova. Această echipă din Brăneşti, nou-promovată în Liga 1 în vara anului trecut, n-are în lot jucători precum ai Craiovei… Brăneştiul nu are vedete ca ale Ştiinţei, nu are nici jucători de valoarea fotbaliştilor olteni şi nici contractele pe care le au cei de la Universitatea. Cu toate acestea, în turul campionatului, Victoria Brăneşti a dat o lecţie Craiovei (a fost 1-0 pentru Brăneşti – n.r.). Şi acum ne este frică de ei în retur, pe „Ion Oblemenco“?!
– Unde vedeţi Universitatea Craiova la finalul acestui sezon?
– În primul rând, s-o văd ajunsă la final! Asta-i o primă problemă. A doua este una de lot: să nu mai aibă jucători plecaţi şi declaraţi liber de contract. Abia pe urmă putem să vorbim dacă Universitatea va supravieţui în prima ligă. Aşa cum sunt şi cum par lucrurile în prezent, nu cred că este loc de altceva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

31 COMENTARII