16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSperanţe vii la Energia

Speranţe vii la Energia

Energia Pandurii Târgu Jiu a învins CSA Steaua Bucureşti în deplasare, scor 37-32, în prima etapă a returului Ligii Naţionale de handbal masculin, şi rămâne în cărţi pentru un loc de cupă europeană

Sub privirile selecţionerului Vasile Stângă, Energia Târgu Jiu a reuşit prima victorie în cel de-al doilea mandat al tehnicianului Liviu Andrieş. Cu lotul complet, gorjenii nu au avut emoţii pe terenul fostei campioane şi au controlat jocul de la cap la coadă. Trupa lui Andrieş s-a desprins încă din start, 2-0 (minutul 2), iar cele zece intervenţii până la pauză ale portarului Dragomir i-au permis să mărească şi să menţină ecartul la patru-cinci goluri. Jocul s-a reluat de la 18-14 pentru olteni, însă oaspeţii au început deconcentraţi şi Steaua a revenit la două goluri (18-20, min. 35). Energia a reacţionat ca o echipă stăpână pe sine şi a ridicat ştacheta la şase lungimi (30-24, min. 46), mult prea sus pentru Steaua din prezent. Liviu Andrieş a încheiat cu rezervele în teren, Ionuţ Mazilu redebutând cu acest prilej la Energia.

Grupul, cheia victoriei

Antrenorul echipei din Târgu Jiu crede că unitatea a fost punctul forte în victoria din Capitală. „Grupul a fost cheia victoriei. Apărarea s-a mişcat foarte bine, iar pe faza ofensivă, spre deosebire de jocul cu CSM Bucureşti, l-am avut pe Păiuş care a dat de „afară“, Şandru a punctat şi el cu trei „ghiulele“ de la nouă metri. Am avut trei jucători care au marcat câte opt goluri, Păiuş, Florea şi Giotoiu, Vukas a punctat şi el de şase ori, deci am înscris de pe toate posturile, iar acest lucru a fost derutant pentru adversar. Arbitrajul a fost incomparabil mai bun decât în jocul precedent cu CSM. Am avut şi un moment de cădere, tensiunea a fost mare, meciul era televizat, Vasile Stângă – în tribune, şi s-au sufocat la un moment dat. E bine, dar se poate şi mai bine“, a concluzionat Liviu Andrieş. Pentru Energia au evoluat: Dragomir (13 intervenţii), Rădulescu (4 intervenţii) –  Vukas (6 goluri), S. Iacob (4), Giotoiu (8), Enache, Truică, Păiuş (8), Şandru (3), Florea (8), Mazilu, Udriştoiu, Mărgineanu şi Apolzan. După 14 etape disputate din Liga Naţională, Energia Pandurii ocupă locul 5, cu 18 puncte, ultima poziţie ce permite participarea în cupele europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS