10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportIlie Balaci pariază că Universitatea va rămâne în Liga I

Ilie Balaci pariază că Universitatea va rămâne în Liga I

Deşi FC Universitatea Craiova se confruntă cu multe probleme, mai ales financiare, fostul lider al Craiovei Maxima, Ilie Balaci, crede că acestea se vor rezolva. „Au fost probleme, se pare că uşor-uşor Mititelu trece peste ele. Sunt sigur că va plăti şi dările către Fisc şi, în ediţia viitoare, Ştiinţa va evolua tot în prima ligă. Probabil va juca şi mai bine decât a făcut-o până acum“,  a spus pentru DigiSport fosta glorie a oltenilor. În privinţa exodului jucătorilor Universităţii din această iarnă, Balaci a afirmat că doar doi ar fi de valoare: „Pentru mine, Craiova nu a pierdut decât doi jucători, Iliev şi Găman, restul pot fi înlocuiţi fără probleme, chiar putem spune că Universitatea are jucători mult mai interesanţi“. Balaci a urmărit aseară derbiul din tribună, alături de alţi colegi din Craiova Maxima, printre care Negrilă, Ungureanu, Donose, Beldeanu, Cîrţu şi Tilihoi. Costică Ştefănescu nu a mai ajuns în Bănie, el urmând să plece astăzi la Berlin, iar de acolo în SUA.

Suporterii l-au „colindat“ pe Mititelu

Din iniţiativa Asociaţiei Suporterilor Olteni (ASO), aseară, înaintea partidei cu Steaua, mai multe grupări de fani ai Universităţii trebuia să se întâlnească la ora 19.00 în centrul oraşului pentru a efectua un marş de susţinere a echipei de fotbal şi de contestare a conducerii. La ora stabilită, în apropierea sediului clubului s-au prezentat doar câteva zeci de suporteri, însă marşul nu a avut loc din cauza faptului că ultraşii nu aveau autorizaţie pentru desfăşurarea mitingului, lucru confirmat şi de forţele de ordine prezente la faţa locului. Totuşi, suporterii nu s-au lăsat până nu i-au transmis câteva mesaje lui Mititelu, aflat în birou, aceştia scandând minute bune în faţa clubului lozinci de genul: „Mititelu, lasă-ne!“ şi „Vrem echipă!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII