10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraioveanca Adela Marin se descurcă bine şi la seniori

Craioveanca Adela Marin se descurcă bine şi la seniori

La Complexul Olimpic de la Izvorani s-a desfăşurat recent faza de zonă „Ţara Românească“ a Campionatului Naţional de karate tradiţional, destinat cadeţilor, juniorilor, tineret şi seniori, competiţie care a adunat la start aproximativ 100 de sportivi de la 15 cluburi din ţară.
Adela Marin (foto), sportivă legitimată la CS Washi Craiova, s-a descurcat bine la primul său concurs la seniori, clasându-se pe locul doi la Fukugo, fiind devansată doar de experimentata Laura Severfi (Conpet Petrolul Ploieşti). „Adela a arătat o bună pregătire fizică şi tehnică. Locul doi obţinut acum îi oferă o prezenţă bună în finală şi şansa de a urca pe podium, pentru că, de obicei, zona «Ţara Românească» s-a dovedit cea mai puternică faţă de celelalte două, Moldova şi Transilvania. Bătălia pentru podiumul din finală se dă între sportivi din zona noastră“, a declarat ieri Daniel Antici, antrenorul sportivei de 21 de ani.
Multipla campioană de la juniori şi medaliată şi la tineret a obţinut şi un loc cinci la kata şi în urma acestor clasări s-a calificat în Finala Campionatului Naţional de Karate Tradiţional Fudokan şi Interzonă de karate Tradiţional de la Iaşi, ce va avea loc în perioada 15-17 aprilie. Daniel Antici a vorbit şi despre obiectivul Adelei Marin în 2011, primul an la seniori: „Ne-am propus clasarea în primele cinci locuri în ţară, ţinând cont de valoarea senioarelor din România. La această categorie de vârstă este altă forţă, altă explozie“.

Sportivii de la „Centura Neagră“,
pe podium

Alt club craiovean, „Centura Neagră“, a fost reprezentat de trei sportivi: Andreea Iacob (cadeţi), Vlad Adrian Popescu (juniori) şi de Daniel Bibu (seniori). Andreea Iacob şi-a confirmat valoarea clasându-se pe locul întâi la kumite, locul doi la kata şi locul patru la fukugo. Andreea vrea să repete performanţele din 2010, când a fost lider naţional la toate probele în care a luat startul, iar la Campionatul European din Cipru, din luna noiembrie, a obţinut medalia de argint, atât la kata, cât şi la kumite. La Izvorani, Vlad Adrian Popescu s-a clasat pe locul patru, iar Daniel Bibu, cel care este preşedinte şi antrenor la „Centura Neagră“, a ocupat locul trei la fukugo, în competiţia seniorilor.
La competiţie au fost acceptaţi doar sportivii care
şi-au dovedit nivelul de pregătire fizică şi tehnică în cadrul Testării Tehnico-Fizice, care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii ianuarie, tot la baza olimpică de la Izvorani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS