10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlro a dat cu Mioveniul de pământ

Alro a dat cu Mioveniul de pământ

Deşi experienţa a fost de partea elevilor lui Ionuţ Popa, CS Mioveni a suferit o înfrângere drastică în faţa oltenilor de la Alro Slatina, echipă care s-a impus cu 2-0 (0-0) în amicalul de la Ştefăneşti. După o primă repriză încheiată la egalitate, în ciuda numeroaselor ocazii de poartă, aluminiştii au dat prima lovitură în minutul 62, prin Anghelina, care, „servit“ excelent de Precup, l-a driblat pe portarul argeşenilor, Cobrea, şi a îndeplinit o simplă formalitate din trei metri. Năuciţi de acest gol, argeşenii n-au „legat“ mai nimic în atac şi, descoperiţi în defensivă, au fost surprinşi în câteva rânduri de elevii lui Corneliu Papură, însă tabela nu s-a modificat până în minutul 75. Avantajul slătinenilor a fost dublat de Sergiu Popescu, care, nemarcat în interiorul careului de 16 metri, a plasat mingea pe lângă portarul argeşenilor, stabilind totodată şi scorul final.
Ionuţ Popa a început partida cu următorul „unsprezece“: Cobrea – Ciucur, Miulescu, Bumbac, Sfârlea – Năuiu, Keita, Enache, Lircă – Coşoreanu, Nilă.
De partea cealaltă, strategul aluminiştilor, Corneliu Papură, a mizat pe: Tătaru – Pasăre, Vişa, Răducu, Ghindeanu – Sg. Popescu, Murgan, Precup, Ed. Stoica – Ene, Anghelina. Pe parcurs au mai intrat: Marinescu, Dumitra, Ghiţă, Voicu, Badea, Hebga, Soare, Radu.
Următorul joc de pregătire pentru Alro Slatina va avea loc miercuri, când va primi vizita celor de la Juventus Bucureşti, partida urmând să se dispute pe stadionul „Metalurgistul“, de la ora 15.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU