17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCorina Căprioriu, bronz la Paris

Corina Căprioriu, bronz la Paris

Campioana europeană la categoria 57 kg, Corina Căprioriu, a câştigat medalia de bronz la turneul de Mare Şlem de la Paris, competiţie de judo dotată cu premii totale de 150.000 de euro. Sportiva noastră le-a învins pe rând pe Ana Leon (Mexic), Nazlican Ozerler (Turcia) şi Helene Receveaux (Franţa), iar în semifinale a cedat în faţa sportivei Pavia Automne (Franţa), care a câştigat medalia de aur. Eleva lui Florin Berceanu şi-a adjudecat astfel medalia de bronz, la fel ca şi cealaltă judoka eliminată în semifinale, Telma Monteiro (Portugalia), care o învinsese în turul doi al Grupei A pe Andreea Chiţu.
La categoria 48 kg, campioana olimpică Alina Dumitru a ocupat locul cinci, fiind eliminată, în turul trei al Grupei D, de unguroaica Eva Csernoviczki. În primele două confruntări, Alina Dumitru a trecut de Philomene Bata (Camerun) şi de Valetina Moscatt (Italia). Eva Csernoviczki a trecut în turul secund de Carmen Bogdan, care obţinuse o primă victorie în faţa Salhei Al-Badi (Qatar).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS