16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDouă antrenamente pe zi pentru tricolori

Două antrenamente pe zi pentru tricolori

Răzvan îi pune la treabă serios pe jucătorii naţionalei României în turneul din Cipru, încă din primele zile.

Selecţionerul echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu (foto), îi va pune serios la muncă pe jucătorii convocaţi pentru stagiul de pregătire din Cipru. Astfel, în primele două zile de pregătire, pe 4 şi 5 februarie, Lucescu va conduce câte două antrenamente, pe terenuri aflate în apropierea hotelului, la orele 11.00 şi 17.30. În zilele următoare va avea loc câte o singură şedinţă de pregătire, la orele 17.30 (6 februarie), 18.00 (7 februarie), 11.00 (8 februarie) şi 11.00 (9 februarie).
Cantonamentul se va încheia cu două meciuri amicale, contând pentru cea de-a 13-a ediţie a Cyprus Cup. Tricolorii vor întâlni Ucraina, pe 8 februarie, de la ora 20.30, la Paralimni, iar apoi vor juca împotriva învingătoarei sau învinsei din partida Cipru – Suedia, meci programat pe 9 februarie.
Deşi, iniţial, conform regulamentului FIFA, a primit fax de convocare cu două săptămâni înaintea datei oficiale FIFA (9 februarie), căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu, va rămâne la Milano, selecţionerul decizând să-l menajeze după ce a luat în calcul programul infernal pe care Cristi l-a avut în ultima vreme, şi pe care-l va avea în continuare, cu echipa sa de club, Inter.
A fost convocat şi Cristian Tănase, numai că, din cauza accidentării suferite în timpul meciului amical FC Steaua – FC Sheriff Tiraspol, staff-ul tehnic a renunţat la serviciile sale.

29 de jucători convocaţi

Selecţionerul echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a anunţat lotul pe care-l va deplasa în Cipru, pe listă aflându-se 29 de jucători. Nu lipseşte nici portarul Craiovei, Silviu Lung junior. Iată jucătorii şi echipele de club la care evoluează: Costel Pantilimon (Timişoara), Ciprian Tătăruşanu (Steaua) şi Silviu Lung jr. (Craiova) – portari; Cristian Săpunaru (Porto), Cornel Râpă (Oţelul), Vasile Maftei (CFR Cluj), Gabriel Tamaş (West Bromwich), Florin Gardoş (Steaua), Paul Papp (Vaslui), Marius Constantin (Rapid), Răzvan Raţ (Şahtior), Ştefan Radu (Lazio) şi Adrian Sălăgeanu (Oţelul) – fundaşi; Gabriel Torje (Dinamo), Mihai Roman (Rapid), Adrian Ropotan (Dinamo), Dan Alexa, Ianis Zicu (ambii de la Timişoara), Iulian Apostol (Urziceni), Gabriel Mureşan (CFR Cluj), George Florescu (Alania Vladikavkaz), Silviu Ilie (Oţelul) şi Ciprian Deac (Schalke 04) – mijlocaşi; Daniel Niculae (Monaco), Bogdan Stancu (Galatasaray), Gheorghe Bucur (Kuban), Sabrin Sburlea (Rapid), Ciprian Marica (Stuttgart) şi Liviu Ganea (Dinamo) – atacanţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU