Acasă Sport Wobay pleacă, dar este legat de Craiova

Wobay pleacă, dar este legat de Craiova

După trei săptămâni de negocieri, Universitatea Craiova şi Khazar Lankaran au ajuns la o înţelegere în privinţa transferului jucătorului Julius Wobay la gruparea din Azerbaidjan, acesta urmând ca astăzi să plece spre Lankaran. „S-a rezolvat transferul lui Wobay. Au mai fost câteva lucuri de pus la punct, însă Ana Maria Prodan (reprezentantul clubului Universitatea – n.r.) şi Adrian Pigulea (impresarul jucătorului – n.r.) au ajuns la o înţelegere până la urmă, deşi preţul jucătorului a mai crescut între timp, pentru că a mai avut o ofertă destul de bună. Mă bucur că voi beneficia de serviciile unui jucător precum Wobay. A fost o problemă cu o clauză pe care Mititelu a impus-o de la început, ne-am certat puţin din cauza aceasta, dar totul s-a încheiat cu bine. Oricum, după Lankaran, Wobay nu poate juca în România decât la Universitatea“, a spus „Puriul“. Rednic cunoaşte problemele pe care le întâmpină Universitatea la FRF şi LPF, dar e convins că acestea nu vor pune în pericol transferul lui Wobay: „Ştiu că Universitatea are oprire la transferuri. Nu se pune problema să nu se facă tranzacţia, o să se rezolve astăzi (ieri – n.r.). Avocatul Universităţii este deja la LPF pentru a dezamorsa situaţia“, a spus „Puriul“. Aseară, Wobay a ajuns la un acord cu formaţia  Lankaran pentru un an. Conform prosport.ro, fotbalistul va încasa un salariu de aproximativ 150.000 de euro, iar gruparea din Bănie a primit 170.000 de euro.

Exit mobile version